Toma Coconea oprit din cursa Red Bull X-Alps cu 270 de km înainte de finish

Cu numai 270 de kilometri înainte de finalul cursei transalpine Salzburg-Monaco, din cadrul concursului internațional Red Bull X-Alps, cursa a luat sfârșit și pentrun reprezentantul României Toma Coconea, după ce potrivit regulamenului, la 24 de ore după finalizarea cursei de către câștigător, aceasta se încheie pentru toți particpanții. Anunțul a fost făcut chiar de către sportivul petroșănean, în această dimineață, pe pagina sa de facebook.

Toma Coconea a încheiat ediția a XII-a a acestei competiții, înainte de a urca pe ultimul munte care-l despărțea de Marea Mediterană și de punctul final de la Monaco. ”Aici se finalizează cursa, este 8.41, în fața Monte Rosa, un munte de 4000 de metri pe care trebuia să-l urc dacă nu se finaliza cursa. Până aici a fost. Promit ca la ediția viitoare să reușesc mai mult !”, a spus Toma Coconea.

Reprezentantul României încheie competiția din acest an pe locul 12. El a parcurs 1680,6 kilometri, din care 914.2 în marș, iar alți 766,4 kilometri, în zbor, cu parapanta. ”Am avut cea mai tare echipă, am avut o traiectorie foarte bună. Eu personal am făcut la Triglav o singură greșeală care m-a lăsat în spatele plutonului și a trebuit să recuperez, dar data viitoare promit că nu o să fac greșeli”, a mai spus, în pstarea sa, Coconea.

Campionul Red Bull X-Alps 2017 este elvețianul Christian Maurer. Toma Coconea rămâne însă singurul sportiv care a participat la toate cele 12 ediții ale competiției și singurul sportiv român care participă la o asemenea competiție, considerată a fi cea mai dificilă din lume.