Andrei Șchiopu: ”Dacă vom continua să ne atacăm deliberat propriile valori, viitorul Națiunii se întrevede sumbru !”

Home Cultură Andrei Șchiopu: ”Dacă vom continua să ne atacăm deliberat propriile valori, viitorul Națiunii se întrevede sumbru !”

Numele tânărului vulcănean Andrei Șchiopu a devenit unul cunoscut în regiune, grație talentului său multilateral, implicării active în viața comunității și a spiritului său de mare român, toate insuflate de tatăl său, mai cunoscutul politician local Ioan Dorel Șchiopu.

Iubitor de cultură și român până în măduva oaselor, Andrei Șchiopu, un atent analist al vieții publice, a remarcat, cu ceva vreme în urmă că autortățile locale din municipiul Cluj Napoca intenționau să ia o decizie administrativă prin care numele străzii Radu Gyr urma să fie înlocuit cu cel al artistului maghiar Szervatiusz Jeno, în urma solicitării Ministerului Afacerilor Interne şi intervenţiei Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România “Elie Wiesel”. Pe lângă foarte mulți clujeni, dar și foarte mulți oameni de cultură ai României care au semnat o petiție publică pentru oprirea unui astfel de demers injust al Consiliului local Cluj-Napoca, Andrei Șchiopu a simțit, la râmndul său, nevoia de a lua atitudine. În mod public, prin intermediul rețelelor de socializare, așa cum procedează îndeobște tinerii de astăzi.

”Am luat cunoștință despre proiectul de hotărâre privind schimbarea numelui străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca. Consiliul Local Cluj-Napoca este pe cale să aprobe un proiect de hotărâre criminal, un atentat la identitatea națională și la valorile poporului român. Activitatea marelui român Radu Gyr a fost una înălțătoare în toate domeniile în care s-a afirmat, și nicidecum una care să îi aducă o asemenea ocară în amintirea noastră colectivă. El a fost condamnat la ani grei de închisoare în contextul instaurării unui regim comunist feroce care era hotărât să decimeze elitele „burgheze”. În contextul luptei pe care România o duce acum, la 27 de ani de la Revoluția din 1989, împotriva urmărilor grele pe care catastrofa comunismului a adus-o asupra istoriei neamului, merită un om care a luptat cu demnitate și bravură pentru valorile sfinte ale Națiunii Române să fie astfel desconsiderat în Țara lui? Dacă vom continua să ne atacăm deliberat propriile valori, viitorul Națiunii se întrevede sumbru. Să nu ne mai tăiem singuri rădăcinile, căci un popor care își uită trecutul istoric, marii eroi, valorile și principiile care l-au făcut să reziste în vâltoarea vremii, este un popor slab, vulnerabil, nesigur al cărui viitor este…incert. De unde să știm încotro ne îndreptăm, dacă uităm de unde venim?”, a scris Andrei Șchiopu. 

Mai mult, Andrei Șchiopu a transmis în acest sens și o notă de protest către Consiliul local și Primăria municipiului Cluj napoca. Pentru moment, autoritățile locale din orașul de pe Someș  au respins luarea unei decizii privind schimbarea denumirii străzii dedicate poetului Radu Gyr. Însă, pericolul nu a trecut, pentru că hotărârea nu este irevocabilă.

Oricum, atitudinea luată de tnărul nostru concitadin Andrei Șchiopu dezvăluie în acest acesta nu doar un bun român, ci și un posibil politician de succes din viitorul unei țări în care, mai ales tinerii, își iubesc țara și-i prețuiesc istoria, cultura și valorile. Bravo, Andrei !