Lucian Heiuș (PNL): ”Camarila social-democrată detonează deșeurile hunedorenilor”

”Social-democrații hunedoreni se comportă ca o camarilă și demonstrează că pun interesele proprii mai presus de cele ale cetățenilor acestui județ”, avertizează deputatul liberal Lucian Heiuș, președintele PNL Hunedoara. Acesta este de părere că deșeurile, problema numărul unu a județului Hunedoara, au ajuns sursă de îmbogățire pentru clientela politică a pesediștilor.

Lucian Heius acuză conducerea social-democrată a Consiliului Județean Hunedoara este incapabilă să gestioneze problema deșeurilor din județul Hunedoara, fapt confirmat și de Curtea de Apel Alba Iulia care a validat decizia Consiliului Național al Contestațiilor, prin care a fost anulată procedura prin care Consiliul Județean Hunedoara, condus de Mircea Flavius Bobora, a atribuit contractul privind gestionarea deșeurilor. ”Decizia instanței nu face altceva decât să dovedească faptul că Mircea Flavius Bobora transformă județul într-unul al gunoaielor și al manevrelor politice, ce capătă un miros urât. Este inadmisibil ca un contract atât de „sensibil” pentru sănătatea hunedorenilor să fie „jucat” la ruleta politică. Conducerea PSD a Consiliului Județean Hunedoara a atribuit contractul de 23 de milioane de lei unei societăți care îi aparține unui fost senator PSD. Chiar și în condițiile în care o instanță de judecată menține soluția Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, anume aceea de ANULARE a procedurii, conducerea Consiliului Județean Hunedoara ignoră o sentință și menține, la „pompa” banilor publici o societate care nu mai are acest drept. Mircea Bobora a băgat deșeurile, din afacerea pesedistă, sub preșul hunedorenilor, invocând starea de urgență”, explică deputatul Lucian Heiuș.

Liderul liberalilor hunedoreni spune că la un an de la preluarea conducerii Consiliului Județean Hunedoara de echipa social-democrată, deponeul ecologic de la Bârcea Mare este folosit pe post de unealtă politică care îmbogățește camarila pesedistă. ”Partidul Național Liberal a mai atras atenția că situația deșeurilor din județul Hunedoara este una sensibilă, care poate avea consecințe extrem de nefaste. Incapacitatea administrației social-democrate de a gestiona această chestiune poate atrage sancțiuni din partea instituțiilor naționale, dar și europene care gestionează proiectul. Mai mult decât atât, riscăm importante corecții financiare din partea Uniunii Europene pentru nerespectarea graficului de derulare a proiectului. Echipa social-democrată care guvernează județul, după bunul plac și după interesele politice, dinamitează depunerea deșeurilor la deponeul ecologic de la Bârcea Mare”, a mai declarat Heiuș.