Rezultatele studiului comparativ realizat pe alimente susceptibile de dublu standard au arătat diferențe la 9 din 29 de probe analizate

Studiul comparativ realizat pe alimente susceptibile de dublu standard a scos în evidență diferențe la 9 dintre cele 29 de probe analizate, a declarat, miercuri, Rodica Tănăsuică, director al Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară.

„La Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară din București, institut aflat în subordinea Autorității Sanitar Veterinare, au fost recepționate un număr de 29 de probe prelevate de pe piața românească. Același număr de 29 de probe corespunzătoare au fost recoltate din piața Uniunii Europene din diverse categorii, probele fiind identice. Categoriile de produse care au fost recepționate la institut sunt următoarele: nouă probe de brânzeturi, două probe de unt, o probă de smântână, șapte probe de șuncă, trei probe de cârnați, o probă de cremvurști, trei probe de conserve de pește, două probe de pateu de ficat și o probă de ciocolată. Probele au fost recepționate în condiții corespunzătoare îndeplinind toate cerințele pentru a putea fi analizate în condiții optime. Vreau să fac precizarea că Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară este institutul de referință al României pe produse de origine animală, pentru siguranța alimentelor. Este recunoscut internațional, fiind primul laborator acreditat din România începând cu anul 2002. Am procedat la analiza produselor și am obținut următoarele rezultate: din cele 29 de produse analizate am găsit diferențe la 9 dintre acestea”, a spus Tănăsuică.

Datele prezentate de către specialista Institutului arată diferențe față de valorile calorice înscrise pe etichete, dar și față de cele ale produselor din alte țări, respectiv a nivelului proteinelor sau a conținutului de grăsime, dar și pentru clorură de sodiu și aditivi alimentari.

Astfel, conform datelor centralizate, pentru parizer de porc valoarea declarată de către producător pe etichetă era de 279 kcal/100 de grame, în schimb valoarea obținută în România se situa la 259,09 kcal/100 g, iar cea pentru Uniunea Europeană la 274,32 kcal/100 g.

Totodată, în cazul baconului cuburi, valoarea declarată pe etichetă era de 233 kcal/100 g, în timp ce valoarea din România ajungea la 278,55 kcal/100 g, iar cea pentru UE la 192,14 kcal/100 g.

Referitor la acest subiect, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a menționat că opinia publică trebuia informată despre aceste rezultate, iar datele vor fi transmise încă din seara zilei de miercuri.

„Întrebarea care se pune la această dată este cum valorificăm rezultatele analizelor de laborator. Și prima obligație pe care am avut-o, o avem și o vom avea în continuare este de a informa opinia publică. De aceea am socotit necesar ca imediat când s-au definitivat aceste analize să le transmitem opiniei publice prin dumneavoastră. Al doilea lucru, transmitem imediat, în această seară, Comisiei Europene aceste rezultate pe care noi le-am obținut pe procedurile care v-au fost prezentate solicitând Comisiei Europene să accelereze procesul de reglementare în așa fel încât să putem avea instrumente și juridice și proceduri unitare pentru a putea analiza oricând oriunde și în orice țară o situație privind dublul standard, pentru că, repet, la această dată nu este reglementat. Nu în ultimul rând, vom transmite aceste informații tuturor europarlamentarilor români în așa fel încât în comisiile de specialitate să aibă instrumentarul tehnic și concluziile pe care noi le-am putut culege în acestă perioadă de timp prin procedurile pe care vi le-am prezentat”, a subliniat Daea.

La rândul său, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, a afirmat că acestea nu pun în pericol sănătatea populației.

Ministrul Agriculturii a menționat faptul că nu se vor mai face analize de dublu standard pentru că trebuie să existe instrumentar unitar, dar și pentru că acestea costă.

Valoarea analizelor de laborator se ridică la 7.206 de lei, la care se adaugă cheltuielile de deplasare ale specialiștilor, de 32.884 de lei.

AGERPRES