Vaccinarea împotriva rujeolei s-a făcut, de multe ori, în județul Hunedoara cu doze de împrumut

Vaccinarea populației din județul Hunedoara împotriva rujeolei s-a făcut, în prima parte a acestui an, mai mult cu doze primite ca împrumut de la alte direcții de sănătate publică din țară, abia de la jumătatea lunii iulie 2017 în depozitul Direcției de Sănătate Publică (DSP) fiind aduse 7.340 de doze de vaccin, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, medic șef al instituției, dr. Cecilia Birău.

Ea a arătat că au fost mai multe perioade de timp în care stocul de vaccin împotriva rujeolei era zero, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul Ministerului Sănătății și al altor direcții de sănătate publică din țară. „Nu au fost vaccinuri. În aceste condiții am făcut eforturi clare să împrumutăm vaccinuri pentru a face imunizare în focarele de rujeolă, în primul rând, și apoi la copiii mici. S-a solicitat ajutorul Ministerului Sănătății și colegilor de la alte direcții de sănătate publică din țară, de unde s-au împrumutat vaccinuri. Dozele au fost împărțite medicilor de familie, nu au stat în depozit. Au fost folosite. Există și foarte multe refuzuri de vaccinare, dar și foarte multă populație vulnerabilă, indiferent de etnie”, a spus dr. Birău.

Potrivit acesteia, DSP Hunedoara nu avea vaccinul în stoc la sfârșitul anului trecut și la începutul anului 2017 și de aceea a împrumutat 2.660 de doze din județele Timiș, Bihor, Giurgiu și Sibiu.

DSP Hunedoara a primit de la Ministerul Sănătății 690 de doze de vaccin în luna mai 2017 și 7.340 de doze la jumătatea lunii iulie, acestea fiind trimise medicilor de familie în campaniile de imunizări.

În ceea ce privește campaniile de conștientizare a populației referitoare la importanța vaccinării, reprezentanta DSP Hunedoara a precizat că medicii din cadrul instituției au făcut informări și s-au deplasat în comunitățile de romi pentru a-i convinge pe părinții copiilor să accepte vaccinarea acestora.

În prima jumătate a acestui an, în județul Hunedoara au fost consemnate 641 de cazuri de rujeolă, fără să fie înregistrate decese din cauza bolii. „Am avut cazuri și focare de rujeolă, dar am reușit să le menținem la nivelul de focar familial. Nu am avut focare în unitățile școlare”, a precizat dr. Cecilia Birău.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a propus miercuri schimbarea din funcție a directorilor executivi și a celor care ocupă funcția de directori executivi adjuncți ai Direcțiilor de Sănătate Publică din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Neamț, Prahova și Ilfov, în urma analizei privind implementarea campaniei naționale de vaccinare, informează Ministerul Sănătății.

”Cinci Direcții de Sănătate Publică nu au reușit să își îndeplinească misiunea legală. În cazurile semnalate, rata de vaccinare la nivel județean este sub 50%, un nivel extrem de redus comparativ cu obiectivul asumat. Prin urmare, neîndeplinirea misiunii legale privind realizarea programului național de vaccinare a pus în mișcare o serie de acțiuni și sancțiuni menite să îmbunătățească performanța acestor organisme locale”, precizează MS.

AGERPRES