Primarul Resmeriță acuză: ”Consilierul Radu Napău Stoica dorește ca Lupeniul să fie un municipiu murdar!”

Home Administrație Primarul Resmeriță acuză: ”Consilierul Radu Napău Stoica dorește ca Lupeniul să fie un municipiu murdar!”
Primarul Resmeriță acuză: ”Consilierul Radu Napău Stoica dorește ca Lupeniul să fie un municipiu murdar!”
În ședința de săptămâna trecută a Consiliului Local al Municipiului Lupeni, consilierul local Radu Napău Stoica  s-a opus adoptării proiectului inițiat de primarul Lucian Resmeriță, prin care se solicita alocarea unei sume de 457 mii lei destinată amenajării unor platforme moderne pentru colectarea gunoiului menajer din municipiul Lupeni. Edilii din Lupeni doresc amenajarea unor astfel de platforme, care vor fi betonate , îngrădite și acoperite, pentru a simplifica și îmbunătăți activitatea de colectare a deșeurilor. Acestea vor fi și împrejmuite, astfel încât gunoiul să nu mai poată fi împrăștiat de vânt prin tot orașul.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță se declară dezamăgit de atitudinea consilierului local PRM Radu Napău Stoica, despre care amintește că era acela care în primăvară promitea asfalt în curțile oamenilor, iar acum a devenit un gică-contra la toate proiectele de modernizare a Lupeniului, supuse dezbaterii și aprobării legislativului lupenean.
Da, este adevărat că acest consilier al cărui nume nici nu doresc să îl pronunț, vrea ca Lupeniul să fie un oraș murdar. De fapt, în sedinta de joi a Consiliului local Lupeni, acesta s-a opus nu numai  proiectului pentru amenajarea unor platforme moderne de colectarea gunoiului menajer, dar a votat chiar și împotriva copiilor Lupeniului, spunând NU  proiectului privind alocarea unei sume destul de mici de bani pentru dotarea parcurilor din Lupeni cu jocuri pentru copii. Cred că o astfel de atitudine nu face cinste unui ales local, așa cum ea poate fi în măsură să împiedice dezvoltarea orașului nostru”, a declarat Lucian Resmeriță.
Din fericire, proiectele inițiate de Consiliul local al municipiului Lupeni au fost validate prin votul majorității din Consiliul local al municipiului Lupeni.