REMEMBER / In Memoriam Florea Dumitrache, sportivul de legendă și un ”cetățean al Raiului”

Editorial sportiv de DOREL NEAMȚU

Pe cel mai mare fotbalist al timpului său, FLOREA DUMITRCHE, l-am întâlnit într-o zi senină de septembrie a anului 1976, în vechiul centru al Petroșaniului. Era îmbrăcat într-un balonzaic bej, privea în vitrina unei librării. Era singur iar, dintr-o dată, eram doi. A urmat o prietenie sinceră, durabilă, frumoasă !

Florea Dumitrache s-a născut la 100 de ani distanță de Revoluța română de la 1848, într-un cartier fierbinte al Bucureștiului, fiind luat de mic, aproape de pe stradă, de către cei care căutau mărgăritarele pentru marele club de fotbal de atunci, Rapid București.

A jucat la ”pitici”, deși nu a fost niciodată pitic, apoi la copii și juniori, având o ”falsă” legitimație de jucător de fotbal, pentru că el era, încă de pe atunci, component al echipei Naționale a României.

A fost imediat ”furat” de Dinamo, un alt mare club bucureștean, unde s-a lansat în zbor spre marea perfomanță, înscriind gol după gol, după vreo centrare venită de pe stânga, din piciorul lui Mircea (Mircea Lucescu – n.a.) sau după o lovitură liberă bătută de ”Procuroru`” (Cornel Dinu – n.a.) de pe la mijlocul terenului.

Dacă la Dinamo  s-a afirmat rapid, la Națională a strălucit, a mistuit totul. Acolo, în Mexic, la Campionatul Mondial din 1970, unde de departe a fost starul reprezentației noastre. Meciul său memorabil a fost cel cu selecționata Angliei, pierdut greu, foarte greu de ai noștri, cu scorul de 0-1. Cel care egalase selecționata Angliei, dintr-o lovitură de pedeapsă, într-un meci amical desfășurat la Londra, pe marele Wembley, la 15 ianuarie 1969, acum nu a mai fost lăsat să o facă. Și totuși, ”Mopsul” a înscris golul de aur din istoria fotbalului, făcând cea mai memorabilă și spectaculoasă fază a acestui campionat și a tuturor celor care i-au urmat.

Marele gazetar sportiv Ioan Chirilă a pictat acest episod cum n-a mai făcut nimeni până la el, intrând cu lupa în războiul corp la corp al beligeranților. Dumitrache primește o minge pe partea dreaptă a terenului, se înreaptă spre careul englezilor, îl întoarce dintr-o fentă pe stâlpul apărării imperiului, Bboby Moore, punându-l la pământ; îl culcă apoi, dintr-o altă fentă, pe lordul Bobby Charlton, obligându-l să sărute și el iarba ridiculizării totale. Careul englezilor pare acummitraliat de o pușcă nevăzută. Îndrăznețul trece apoila faza finală, încercând să se strecoare printre ei. Un picior străin îl împiedică să mai continuie marșul, căzând, vlăguit, în careu. 11 metru, strigă stadionul ! Arbitrul nu vrea să audă, n-are timp să înțeleagă, nu crede ce a văzut, nu are nici un reflex omenesc, lăsând să se înțeleagă că verdictul fusese dat înainte de începerea ”războiului”: ”sunteți prea mici pentru a bate (11 metri) la poarta Albionului”, Imperiul care cucerise Cupa Mondială, pe câmpia Wembley-ului din Londra, în 1966.

Și totuși, faza a continuat… Pe toate ecranele televizoarelor, în fața a peste 2 miliarde de telespectatori, aceasta a fost reluată de 193 de ori, de televiziunea mexicană. Pentru prima dată și poate pentru ultima dată în istoria fotbalului mondial. Eroul: Florea Dumitrache. Din grădina României. Momentul era parcă o canonizare.

Încoronat cu tot ce putea oferi recunoașterea talentului său, Dumitrache coboară, puțin mai obosit, în abatajele mineritului, jucând 3 ani la rînd, între 1976-1979 în tricoul alb-negru al Jiului Petroșani. 80 de meciuri, 37 de goluri, locul 5 în ediția 76-77 a campionatului național, sunt performanțele lui Dumitrache în Valea Jiului, locul în care a fost aplaudat și îndrăgit până și de… nou-născuți. În acest răstimp, Dumitache urmează și absolvă Institutul de Mine din Petroșani, devenind subinginer. Tot aici a căutat și a găsit dragostea. Era tot ce-i mai lipsea. Venind de multe ori la noi în casă, imediat după meci, atunci când nu pleca la București, Florică a întâlnit o colegă a soției mele, tot învățătoare, înfiripându-se parcă un început de fericire. Până la urmă, n-a fost să fie ! ”Federația vieții” nu a acceptat… legitimarea ! S-a căsătorit totuși, aici, la Petroșani.

I-am propus, la un moment dat, să facem un turneu sportiv prin Valea Jiului. Prima destinație: Liceul din Vulcan, care-l avea director pe prof. Gheorghe ntoce și und eu predam educația fizică. La 10 ani după plecarea de aici a celui mai mare antrenor al gimnasticii mondiale, prof. Bella Karoly, pe lângă poarta școlii de la Vulcan intra un alt mare nume al sportului românesc: fotbalistul genial Florea Dumitrache, singurul jucător romn care a jucat în Echipa Lumii la Moscova, cu ocazia retragerii marelui portar sovietic Lev Iașin. A fost atunci o sărbătoare unică pentru 1000 de elevi, 30 de profesori și alți 200 de oameni, într-un eveniment care a răvășit provincialismul frumosului oraș mineresc.

La nici o lună, conducerea Școlii generale nr. 6 din Petrila (director prof. Lucia Daniel) o însărcinează pe soția mea, învățătoarea Călina Neamțu, să îl aduc și să îl prezint și acolo pe ”Marele Blond”. Evident, și aici a fost o bucure totală, un triumf al sportului. În fine, ultima întâlnire a fost la E.M. Petrila (director ing. Bujor Bogdan) cu minerii, încheiată cu un meci de fotbal unde Dumitrache a fost ”legitimat” pe loc, o repriză la una din echipe, iar după pauză, la trasferându-se instant la cealaltă.

Turneul s-a încheiat. A urmar o deplasare la Hunedoara. Prietenul său Mircea Lucescu l-a adus la Corvinul, unde a jucat 4 ani. Bilanțul: 79 de meciuri jucate, 25 de goluri marcate, o echipă în care au crescut viitorii jucători ai Naționalei Gabor, Andone, Rednic, Mateuț. Aici, la Corvinul, Dumitache cunoaște altarul liniștit. Corvinul făcea excursii și jocuri amicale în multe din localitățile județului. Printre cele mai frumoase relaxări, îmi spunea Dumitrache, au fost cele de la Roșcani, satul meu natal, unde a vizitat peștera cu stalactite și stalacmite, unde a pescuit pe râul Dobrii și unde a prin pește din cele trei pescării, descriind zona drept ”Altarul Liniștit”.

Florea Dumitrache a fost primul jucător român pe care și l-a dorit o echipă de club din străinătate. Juventus Torina a oferit statului român 1,5 milioane de dolari și construirea unei fabrici Fiat la București, pentru a-l avea în echipă pe sportivul nostru.

A rămas mereu legat sufletește de Valea Jiului, lăsând posterității proverbiala expresie: ”Aici toată lumea mă întreabă ce beau, nimeni nu mă întreabă ce mănânc !” S-a ”transferat” mai apoi, după atâta și atâta strălucire, pentru totdeauna, în Împărăția veșnică, fiind făcut pentru eternitate ”Cetățean al Raiului”. Se întâmpla la 26 aprilie 2007. Povestea ”Mopsului” s-a terminat dar a început Legenda Dumitrache.

NOTĂ: Dorel Neamțu este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști sportivi din Valea Jiului. A fost corespondent al publicației naționale ”Gazeta Sportului”, redactor sportiv al cotidianului local ”Zori noi” și mai apoi ”Matinal”, publicație pe care a și condus-o pentru o vreme, ca director. În prezent este pensionar, jurist și jurnalist colaborator al mai multor publicații din România.