Ceremoniile de Ziua Minerului la Lupeni

Home Stiri la zi Ceremoniile de Ziua Minerului la Lupeni
Ceremoniile de Ziua Minerului la Lupeni

Niciunde în Valea Jiului, emoția Zilei Minerului nu este mai puternică decât acolo unde evenimentele istorice care au generat-o, s-au petrecut aievea. La Lupeni, locul în care bravi mineri au scris preț de mai bine de aproape două secole istoria mineritului, în ultima sută de ani au avut loc, pe lângă numeroasele accidente de muncă în care sute de mineri și-au pierdut viața, două dintre cele mai importante greve ale minerilor din Valea Jiului: cele din august 1929 și august 1977.

În aceste locuri încărcate de istorie, în fața Uzinei electrice de la EM Lupeni (locul în care a fost înăbușită în sânge greva minerilor din 1929), în fața troiței de la poarta 2 a EM Lupeni (locul în care a avut loc prima grevă anticomustică din România, în 1977) și la monumentul ridicat în cinstea eroilor mineri de către maestrul Ion Irimescu (”Lupeni 29”) au fost prezenți astăzi, alături de mineri și reprezentanții acestora, numeroase personalități ale vieții publice, politice și guvernamentale de la nivel local, regional și național.

”Astăzi, am cinstit memoria eroilor mineri participanți la grevele din 1929 și 3 august 1977 de la EM Lupeni, precum și a tuturor minerilor care și-au pierdut viața în minele din Valea Jiului. În celași timp, de Ziua Minerului doresc tuturor minerilor precum și celor care au fost mineri, familiilor acestora un sincer și calduros La multi ani! 
Noroc bun, bravi mineri!”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.