Costel Avram despre ”lecția politică” a Unirii, la evenimentul din Pasul Vîlcan

Printre sutele de oameni care au purces în pelerinajul de la Pasul Vîlcan, sâmbătă 19 august 2017, s-au numărat și foarte mulți oameni politici ai județului Hunedoara: de la parlamentari, lideri politici locali, primari, conducători ai administrației județene ș.a.m.d. Firesc, am putea spune, având în vedere dimensiunea acestui eveniment.

Chiar și așa, absolut interesantă pare observația făcută, in această perspectivă, de Costel Avram, fost lider al PNL, în prezent apolitic. Acesta apreciază, într-o postare făcută duminică, pe pagina sa de socializare, că evenimentul din 19 august de la Pasul Vîlcan, dincolo de dimensiunea sa istorică, ne-a arătat și dimensiunea sa socială și politică în pragul Centenarului Marii Uniri. Pentru că, la urma urmei, și Memorialul Marelui Război este un eveniment care vorbește despre Unire.

”În acest sens, m-a surprins în mod plăcut exemplul de Unire și unitate al echipei politice a PSD din județul Hunedoara. Mobilizarea liderilor social-democrați din județ la acest eveniment, a fost una care merită evidențiată. Gheorghe Ile, el însuși un lider social-democrat incontestabil i-a avut ca oaspeți de liderul PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, dar și pe deputatul Natalia Intotero. Alături de aceștia, m-a surprins și mulți oameni care au evidențiat acest aspect, prezența unui număr însmenat de primari social-democrați din tot județul Hunedoara, consilieri judeteni care și-au dorit să fie părtași la un eveniment de o asemenea însemnătate. Îi felicit pentru unitate, pentru atitudine și pentru loialitate”, spune Costel Avram.

Acesta apreciază încă că, în altă ordine de idei, ”un sentiment mai degrabă trist mă încearcă însă la constatarea că remarcabilul eveniment din Pasul Vîlcan, premergător Centeranului Marii Uniri (clamat, la nivel decarativ, atât de mult de liberali) nu i-a regăsit, printre participanți, pe PNL-iștii județului nostru, ba nici măcar pe cei ai Văii Jiului. Mai mult, n-am regăsit, spre rușinea ”marilor lideri” ai liberalismului autohton nici măcar o referire publică față de acest eveniment istoric, politic, social și turistic absolut remarcabil. E trist că liberalii români n-au învățat, nici după 100 de ani, că pentru Unitatea românilor, și vorbele, dar și faptele politicenilor trebuiesc împletite, în mod curajos, onest și determinat, cu așteptările oamenilor.”

Dincolo de aceste aspecte de natură politică, este cât se poate de exemplară concluzia trasă de Costel Avram în fața acestei situații: ”Mă consolez la gândul că, totuși, acum ca și în urmă cu un veac și ca întodeauna în istoria noastră, cum bine spunea Mihail Kogălniceanu, ”Unirea națiunea a făcut-o !”