Lupeniul va avea un nou Club Sportiv Municipal

Home Administrație Lupeniul va avea un nou Club Sportiv Municipal
Lupeniul va avea un nou Club Sportiv Municipal

Consiliul Local al municipiului Lupeni a avizat favorabil, în ședința de astăzi, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Lucian Resmeriță care vizează înființarea unei noi structuri sportive de drept public, care va funcționa în subordinea și cu finanțarea Consiliului Local. Noul club sportiv se va numi CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL (CSM) LUPENI.

 ”În cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Lupeni de astăzi a fost aprobat proiectul de înființare a CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL LUPENI. Astfel tinerii din municipiul Lupeni vor avea un mod de viață sănătos, va fi susținută performanța și sportivii noștri valoroși din toate categoriile sportive vor putea reprezenta cu cinste municipiul Lupeni”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

În cadrul noului club sportiv înființat la Lupeni, vor funcționa mai multe secții sportive, după cum urmează:  fotbal, fotbal-tenis,  handbal,  șah, atletism, schi biatlon, karate wkc, karate, box, gimnastică, tenis, tenis de masă, sport columbofil, karting, volei, baschet, ciclism, ecvestra, badminton, și rugby.

În perioada următoare, reprezentanții secțiilor sportive vor face demersurile pentru afilierea la federatiile de profil, în vederea înscrierii în competițiile naționale, iar Consiliul Local Lupeni va aloca finanțarea necesară pentru buna functionare a acestora, în proiectul Bugetului local pentru anul 2018.