Pacienții CMI dr. Cîrstea Maria din Petroșani trebuie să-și caute alt medic de familie

Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara informează, prin intermediul unui comunicat de presă primi la redacție, căă începând cu data de 01 octombrie 2017, încetează contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală primară încheiat între CMI DR. CÎRSTEA MARIA şi CAS HUNEDOARA.

În acest context, persoanele înscrise pe lista medicului de familie dr. CÎRSTEA MARIA din municipiul Petroșani se pot înscrie pe lista unui alt medic de familie ce se află în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

”Conform Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017, persoanele care doresc să îşi schimbe medicul de familie şi cele care nu sunt înscrise pe lista unui medic de familie şi care doresc să se înscrie, vor adresa o cerere de înscriere prin transfer/cerere de înscriere, medicului de familie la care doresc să se înscrie, precizând numele medicului de la care pleacă, după caz. Înscrierea/înscrierea prin transfer pe lista unui medic de familie, se face pe baza cererii de înscriere/cererii de înscriere prin transfer şi a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Pentru persoanele cărora nu le-a fost emis cardul sau care din motive religioase sau de conştiinţă refuză cardul naţional sau pentru persoanele cărora li se va emite card naţional duplicat, precum şi pentru copii 0 – 18 ani, înscrierea/schimbarea medicului de familie se face doar pe baza cererii de înscriere/de înscriere prin transfer”, se arată în comunicatul de presă al CASW Hunedoara.