Campionatul European pentru Copii și Juniori, o sărbătoare a șahului de la care CSM Mihai Viteazu Vulcan nu putea lipsi

Stațiunea Mamaia a devenit,pentru 11 zile o veritabilă capitală a șahului european. Aici, în perioada 4 -15 septembrie se desfășoară Campionatul European Individual de Șah pentru Copii și Juniori.

Importanța acestui eveniment sportiv de anvergură europeană este dată și de numărul impresionant de participanți: 1145 de șahiști din 48 de state europene, 163 dintre aceștia fiind din România.

”Ostilitățile” se derulează pe durata a 9 runde, în sistem elvețian. Ritmul de joc este de 90 de minute pentru primele 40 de mutări, urmat de 30 de minute pentru tot restul partidei cu adiționare de 30 secunde pe mutare începând cu prima mutare.

Concurenții vor participa la câte șase grupe de vârstă, separat la fete și băieți. Astfel, vor fi desemnați campioni continentali la categoriile Under 8, 10, 12, 14, 16 și 18 ani la fete și băieți.

Fondul total de premiere este de peste 40.000 de Euro.

CSM Mihai Viteazu Vulcan a profitat de faptul că România găzduiește această ediție a Campionatelor Europene (costurile participării fiind, astfel, mai reduse) și a decis să participe la această sărbătoare a șahului cu cei mai buni 4 sportivi ai Secției de Șah. Astfel, clubul din Vulcan va fi reprezentat de antrenorul clubului, Alin Apostu și de sportivii:

–          Diana Silvana Petculescu (Fete 10 ani);

–          Oana Magdalena Șchiopu (Fete 12 ani);

–          Dragoș Nicholas Vișănescu (Băieți 10 ani);

–          Eduard Mihai Berechet (Băieți 10 ani),

”Misiunea acestor copii este una extrem de dificilă. Vor avea de înfruntat adversarii cei mai puternici de pe continent (și chiar din lume) la grupele lor de vârstă dar, în mod cert, după aceste confruntări vor reveni acasă cu un plus indiscutabil la capitolele forță de joc și experiență competițională. Le ținem pumnii! Reprezentanților Vulcanului și reprezentanților României! Hai CSM ”Mihai Viteazu” Vulcan! Hai România!”, a declarat Dorel Șchiopu, președintele secției de șah de la CSM Mihai Viteazu Vulcan.

După primele două runde, însă, putem contabiliza primele rezultate îmbucurătoare: Diana Petculescu (ELO 1157) a reușit o victorie surpriză la reprezentata Germaniei, Hannah Ramien (ELO 1528!), Edi Berechet (ELO 1312) l-a învins pe irlandezul Daniil Kashanin, iar Dragoș Vișănescu (ELO 1312) a obținut o remiză foarte valoroasă la mult mai bine cotatul german Nikolai Nitsche (ELO 1674!)