România – pe primul loc, între 20 de țări europene implicate în ”Traffic Snake Game”

În 10 orașe din țară, anul școlar începe, printre altele, cu implementarea celei de-a patra ediții a campaniei „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, versiunea Traffic Snake Game (TSG) în România. Peste 8.500 de elevi vor participa, anul acesta, la campania care a fost creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte metode durabile de deplasare către școală, cum sunt mersul pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun. În primii trei ani, campania s-a organizat în paralel în 20 de țări europene. Deja după primii doi ani de derulare a campaniei, România ocupă primul loc, înscriind cel mai mare număr de școli și realizând economii importante de combustibili și emisii de CO2.

La cea de-a 3-a ediție (2016) a campaniei „OSCAR, ȘARPELE HOINAR” s-au înregistrat economii de peste 78.000 km care nu au mai fost parcurși cu mașina, conducând la o reducere de peste 13.000 kg a emisiilor de CO2.

Anul acesta, campania va debuta, ca și în anii precedenți, sub egida Săptămânii Europene a Mobilității. Cele 50 de școli înregistrate vor juca TSG în perioada 18-29 septembrie, în 11 localități: Bistrița, Brașov, Călărași, Deva, Făgăraș, Gheorgheni, Moinești, Odorheiu Secuiesc, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea și Târgu Mureș.

Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare, precum și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului zilnic de mișcare fizică recomandată. Un alt beneficiu provine din decongestionarea zonelor adiacente școlilor. TSG își propune să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile de deplasare durabile ca fiind distractive și sănătoase.

După primele 3 ediții, „OSCAR, ȘARPELE HOINAR” a înregistrat rezultate record – economii de 34.656 kg CO2 și 201.486 km deplasări durabile (km care nu au mai fost parcurși cu mașina):

TSG a generat schimbări de comportament nu doar în perioada campaniei, ci și pe termen lung. Campania demonstrează că preferințele elevilor pentru transportul durabil au crescut cu 19% față de nivelul de referință:

Rezultatele obținute de fiecare școală, sau la nivelul fiecărui oraș pot fi vizualizate pe site-ul oficial al campaniei.

Traffic Snake Game (TSG) are ca principal grup țintă elevii și părinții acestora. Campania constă într-un joc distractiv și ușor de implementat. Pe lângă jocul efectiv, fiecare școală participantă este încurajată să organizeze acțiuni conexe și să educe elevii cu privire la aspecte legate de trafic și mobilitate, mediul înconjurător și sănătate.

Rețeaua Traffic Snake Game a fost creată pentru a extinde și reproduce acest exemplu în Europa. Principalul scop al rețelei este de a implementa campania TSG, de a extinde impactul acesteia și de a disemina rezultatele și experiențele participanților. Proiectul european Traffic Snake Game Network, implementat în România de Asociația „Orașe Energie România”, a fost cofinanțat în perioada 2014-2016 prin programul Intelligent Energy Europe al Uniunii Europene.

Datorită rezultatelor impresionante pe care campania le-a avut în România și pentru a continua bunele practici, anul acesta 10 municipii din țară au decis să finanțeze din bugetul propriu această campanie, semnând în acest sens un Acord de parteneriat cu Asociația Orașe Energie România, coordonatorul național al campaniei.

Două școli din Municipiul Deva au răspuns invitației Primăriei Municipiului Deva de a se înscrie în campanie, iar numărul total al elevilor participanți este 109. Școlile implicate în campanie sunt:

  • Școala Gimnazială ”Andrei Șaguna” Deva
  • Colegiul Național ”Decebal” Deva

Primăria Municipiului Municipiului Deva încurajează părinții elevilor ca, pe durata celor două săptămâni de campanie, să adopte metode de deplasare durabile către școală, permițându-le astfel celor mici să-și dezvolte aptitudini și deprinderi legate de siguranța circulației, să devină autonomi și încrezători, contribuind astfel și la decongestionarea traficului în zona școlilor și, implicit, la reducerea emisiilor poluante.