Onor pentru ”cavalerii curajului” din județul Hunedoara

Home Stiri la zi Onor pentru ”cavalerii curajului” din județul Hunedoara
Onor pentru ”cavalerii curajului” din județul Hunedoara

Pompierii hunedoreni au sărbătorit astăzi, împlinirea a 169 de ani de la luptele din Dealul Spirii, moment care coincide cu aniversarea pompierilor din România. Deschiderea aniversării a fost marcată de înaintarea în grad înainte de termen a unui ofiţer şi 9 subofiţeri din cadrul I.S.U. Hunedoara, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă.

Prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely prezent la aniversare a apreciat implicarea pompierilor în salvarea de vieți omenești și a evidențiat și oferit diplome  pompierilor care, de ziua lor, au fost implicați în gestionarea incendiului de proporții produs la hala cu uleiuri aromatice din Orăștie.

Cei mai eficienţi şi dedicaţi pompieri au fost evidenţiaţi în cadrul premierilor anului 2017:

  1. ECHIPAJUL DE PRIM AJUTOR AL ANULUI 2017

Titlul “Echipajul de prim ajutor al anului 2017 se atribuie unei echipe a Detașamentului de Pompieri Petroșani formată din:

Plt. maj. Roland Mihai Lochainer,

Plt.maj. Zoltan Gagy,

Paramedic Anton Ionuț Dumitrescu

Echipajul de prim-ajutor premiat astăzi s-a distins prin îndeplinirea cu succes a unei misiuni foarte delicate. Într-o zonă montană greu accesibilă, după parcurgerea pe jos a unui traseu de aproximativ 10 km, paramedicii au asistat la nașterea unei fetițe și au asigurat condițiile de siguranță pentru ea și pentru mamă.

  1. PARAMEDICUL ANULUI 2017

Premiul „Paramedicul anului 2017 se atribuie domnului Aurelian Mureșan, plutonier major în cadrul Detaşamentului de Pompieri Deva.

Titlul se acordă paramedicului care a acționat, în timpul liber, pentru salvarea a trei persoane implicate într-un accident rutier în județul Brașov.

  1. ECHIPAJUL DE DESCARCERARE AL ANULUI 2017

Premiul pentru cel mai bun echipaj de descarcerare al anului 2017 se oferă

unei echipe a Secției de Pompieri Ilia formată din:

Plt.maj, Adrian Marean,

Plt. adj. Alin Tofan,

Plt.adj. Claudiu Marian

Echipajul de descarcerare a acționat eficient la numeroase operațiuni de extragere a oamenilor din mașinile implicate în accidente rutiere. Una dintre cele mai dificile intervenții s-a consumat la începutul lunii aprilie, pe DN 7, în localitatea Leșnic fiind răniți 5 oameni în urma impactului dintre două autovehicule.

  1. ECHIPAJUL DE POMPIERI AL ANULUI 2017

Titlul, „Echipajul de pompieri al anului 2017, este conferit în acest an, unei echipe a DETAŞAMENTULUI DEVA formată din:

Mr. Mihai Dorobăț,

plt.maj. Rareș Miclean,

plt.maj. Flavius Tomuța,

plt.maj. Florin Gavrilă,

plt.adj. Florin Rusanda,

plt.adj.șef Cristian Rusu,

plt.maj. Beniamin Popovici,

plt.maj. Mircea Rotea,

plt.adj. Ionel Sima,

plt.maj. Gelu Furcă,

plt.maj. Marius Ghera

Aceşti pompieri au intervenit la numeroase incendii, acțiuni de îndepărtare a efectelor fenomenelor meteo periculoase și salvări ale unor persoane aflate în situații critice.

  1. SUBUNITATEA CU CELE MAI COMPLEXE INTERVENŢII ÎN ANUL 2017

Premiul pentru subunitatea cu cele mai complexe intervenţii în anul 2017 este atribuit Detaşamentului de Pompieri Petroşani, reprezentat de locotenent colonel Adrian Avram, comandantul Detașamentului.

Pregătirea profesională şi curajul pompierilor petroşăneni au fost testate de nenumărate ori în situaţii limită, cum ar fi incendii de proporţii la instituţii sau case particulare, operaţiuni de extragere a victimelor din autoturisme implicate în accidente rutiere sau acțiuni  de protejare sau salvare a oamenilor din calea urgiei naturii. Intervenția care ne-a ținut pe toți cu sufletul la gură, în acest an, a fost cea de stingere a incendiului produs la etajele 1, 4 și 6 ale unui bloc din Petrila. Pompierii petroşăneni au acţionat în condiţii de pericol permanent, într-un mediu ostil caracterizat de temperaturi ridicate, fum şi gaze toxice. În acest context, pompierii au reuşit evacuarea, din blocul afectat, a 46 de persoane, dintre care 2 femei gravide și 14 copii. Nimeni nu a fost rănit grav și mai ales, nu s-a pierdut nicio viață.

  1. PREMIUL SPECIAL – Cu ocazia aniversării Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara acordă 3 premii speciale: plutonierilor major Daniel Călin, Grațian Dîncșorean și Robert Botond Kulcsar.    

Plt. maj. Daniel Călin a obținut rezultatele remarcabile, la proba tir cu arcul, pentru al patrulea an consecutiv, la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor.

Plutonierii major Grațian Dîncșorean și Robert Botond Kulcsar sunt premiați pentru implicarea în timpul serviciului dar și ca voluntari la misiuni de căutare-salvare a persoanelor cu ajutorul câinilor special antrenați.

  1. POMPIERUL ANULUI 2017

 Plutonierul major Florin Ocolișan, de la Detaşamentul de Pompieri Deva.

Pompierul anului 2017, a dat dovadă de curaj, spirit civic și empatie când și-a salvat vecinul căzut într-o fântână, adâncă de peste 8 metri. Având o experiență de peste 10 ani în domeniul situațiilor de urgență, pompierul știa, că până la sosirea echipajului de intervenție de la Detașamentul Deva, starea bărbatului ar fi putut deveni critică și a decis să coboare în fântână fiind asigurat cu o coardă de localnici. După ce a evaluat starea de sănătate a bărbatului și s-a asigurat că victima poate fi extrasă în condiții de siguranță a realizat un ham de extracție din coardă și a reușit, cu ajutorul localnicilor, să scoată victima la lumină. Bărbatului i-au fost acordate măsuri de prim ajutor iar după sosirea echipajelor de intervenție a fost transportat cu o ambulanță în stare stabilă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva.

Unul dintre colaboratorii fideli ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, din spaţiul media, publicaţia de specialitate “Agenda Pompierului” îşi arată consideraţia, și în acest an, pentru munca depusă de pompierii hunedoreni, acordând diplome de onoare domnilor:

Lt.col. Adrian Avram

Maior Mihai Dorobăț

Maior Ovidiu Oprean

Căpitan Răzvan Stancu

Căpitan Radu Gavriliță

Căpitan Claudiu Bibarț