Peste 1300 de candidați interesați anul acesta de admiterea la Universitatea din Petroșani

Home Educație Peste 1300 de candidați interesați anul acesta de admiterea la Universitatea din Petroșani

Concursul de admitere pentru anul universitar 2017-2018 la Universitatea din Petroșani s-a încheiat. În cele două sesiuni de înscriere ale anului 2017, Universitatea din Petroșani a reușit să stârnească interesul a peste 1300 de candidați care s-au înscris pentru concursurile de admitere de la studiile de licență și master.

”Sperăm ca pe data de 24 septembrie 2017, data la care se vor afișa rezultatele finale ale admiterii să avem peste 700 de studenți admiși la studiile de licență și 300 de studenți admiși la studiile de master, ceea ce reprezintă cea mai bună performanță a ultimilor 6 ani”, spune prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser, prorector management al Universității din Petroșani.

Împreună cu coordonatorul campaniei de admitere la Universitatea din Petroșani, campanie intitulată “Deschide-ți orizonturile”, Oana Răvaș-  directorul Centru de marketing academic, prorectorul Eduard Edelhauser mulțumesc, în numele Universității din Petroșani, tuturor candidaților care au ales această instituție academică pentru continuarea studiilor universitare. ”Mulțumiri se cuvin de asemenea, tuturor cadrelor didactice care s-au implicat în promovarea ofertei educaționale și comisiilor de admitere, pentru munca depusă în evaluarea dodarelor de admitere”, mai spune prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser.