Noua lege a Turismului în dezbatere publică, astăzi, la Geoagiu Băi în prezența ministrului Mircea Titus Dobre

Miercuri, 20 septembrie, 2017, de la ora 11,00 la Hotel Germisara din localitatea Geoagiu-Băi (Str. Germisara nr. 1 B, judeţul Hunedoara) va avea loc o consultare publică având ca temă proiectul de Lege a Turismului.

La eveniment participă, pe lângă asociații și patronate din domeniul turismului care activează în judeţele Regiunii Vest, o delegație a Ministerului Turismului condusă de ministrul Mircea Titus DOBRE.

Proiectul actului normativ supus dezbaterii publice este disponibil pe site-ul Ministerului Turismului, la adresa: http://turism.gov.ro/web/wp-content/uploads/2017/08/PROIECT- LEGEA-TURISMULUI.pdf

Ministerul Turismului a lansat la data de 24 august 2017 în dezbatere publică proiectul Legii Turismului şi organizează dezbateri publice în şapte judeţe-gazdă: Prahova, Braşov, Gorj, Hunedoara, Neamţ, Maramureşşi Constanţa, la care vor participa reprezentanţi din partea Ministerului Turismului şi ai Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social, precum şi reprezentanţi ai judeţelor limitrofe fiecăruia dintre judeţele menţionate mai sus.

Proiectul de lege aduce noutăţi în ceea ce priveşte organizarea, coordonarea, finanţarea, autorizareaşi controlul activităţilor din domeniul turismului, promovareaşi dezvoltarea turismului, domeniu de importanţă strategică şi ramură prioritară a economiei naţionale a României, precum şi managementul resurselor turisticeşi umane în conformitate cu principiile echităţii, competitivităţii, accesibilităţii, sustenabilităţii şi dezvoltării durabile.