Premieră la Teatrul Dramatic ”Ion D Sîrbu” din Petroșani / Adrian Andone și echipa teatrului din Petroșani au smuls ropote de aplauze pentru remarcabila prestație din spectacolul ”Richard al III-lea” de Shakespeare

Scrisă de maestrul dramaturgiei universale, Sir William Shakespeare, în urmă cu mai bine de patru secole, tragedia lui Richard al III-lea, de la cărei premieră absolută (în noiembrie 1633) s-au scurs nu mai puțin decât 384 de ani, generează încă aceleași profunde emoții, oriunde își găsește binemeritatul loc în repertoriul teatrelor de pe întregul mapamond.

Aceleași emoții și sentimente amestecate le-a stârnit montarea piesei ”Richard al III-lea” la Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani, la premiera de sâmbătă, 23 septembrie 2017. După mai bine de două ore în care spectatorii au fost de-a dreptul ținutiți în scaune nu doar de șocanta poveste a controversatului rege Richard, ci mai ales de profunda și remarcabila intepretare a acestuia de către actorul Adrian Andone de la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova, secondat de rolurile memorabile în care au fost distribuiți majoritatea membrilor trupei de actori ai teatrului din Petroșani, ropotele de aplauze și ovațiile strigate din sală au dat măsura evidentă a succesului de care s-a bucurat premiera cu care Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” a ales să deschidă noua stagiune de spectacole a anului 2017-2018.

Pe scurt, povestea piesei ”Richard al III-lea” de W. Shakespeare este cam așa: „După ani de război civil între casele regale York și Lancaster, Regele Edward al IV-lea se aflã pe tron. Fratele său cel mai mic, Richard, Duce de Gloucester urzește să devină rege. Mai întâi face să fie ucis fratele său Clarence, iar apoi o seduce și se căsătorește cu Lady Anne, nora decedatului și asasinatului Rege Henry al VI-lea. Când Regele Edward al IV-lea moare de cauze naturale, Richard – ajutat de vărul său, Ducele de Buckingham – complotează să îi urmeze la tron. Regina Elisabeta, văduva lui Edward al IV-lea, îl suspectează pe Richard și i se dovedesc temerile atunci când frații ei Rivers și Grey sunt executați. Mai apoi, Richard îi întemnițează în Turnul Londrei pe cei doi fii ai Elisabetei, îi declară bastarzi și capturează tronul. Odată încoronat, Richard ordonă execuțiile celor doi tineri prinți. Henry Tudor, Conte de Richmond, urmaș al Casei Lancaster, se pregătește să invadeze Anglia. În noaptea dinaintea bătăliei, Richard este bântuit de fantomele tuturor victimelor sale, a doua zi, este omorât în bătălie la Bosworth Field. Richmond devine Henry al VII-lea și se căsătoreste cu Elisabeta de York, reunind în sfârșit casele Lancaster și York, și încheind astfel Războiul Rozelor”.

Fără să ne mai prezinte finalul de (oarecare) happy-end al piesei lui Shakespeare, ”Richard al III-lea”, în viziunea regizorală a lui Gelu Badea (asistat de Radu Tudosie) încheie în cel mai tragic fel cu putință povestea lui Richard al III-lea, străpuns de lănciile spiritelor victimelor sale, zadarnic oferindu-și ”regatul său pentru un cal”. În piesa montantă la Petroșani de Gelu Badea atrag atenția inserțiile modernismului tehnologic (portavocea  sau telefonul mobil) ori lucioasele costume ”Armani” ale lorzilor și ducilor, care, bine plasate între anumite replici, ne fac să realizăm că practicile lui Richard, dar și ale celor din jurul său, sunt și astăzi, la fel de actuale în viața noastră politică.

Inspirat, nu atât prin simplitatea sa, cât mai ales pentru simbolurile pe care a reușit perfect să le transmită, merită evidențiat decorul piesei, realizat de scenograful spectacolului, Vioara Bara (asistată de Marius Niculescu). Așa cum aprecieri similare merită din plin muzica originală a spectacolul de la Petroșani, realizată de Venczel Peter.

În concluzie, remarcabilă s-a dovedit a fi alegerea acestei tragedii – Richard al III-lea de W. Shakespeare – pentru a da tonul unui nou an care se anunță sub auspiciile succesului pentru actorii Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu” precum și pentru cei invitați să joace, alături de aceștia, în noua stagiune de teatru de la Petroșani.

Cu aceleași cuvenite aplauze, se cuvine să-i amintim aici pe toți cei care au dat viață, în chip magistral, la premiera de sâmbătă seara, de la teatrul din Petroșani, unei piese fabuloase din dramaturgia universală: ”Richard al III-lea”. Felicitări deci: Stelian Roșian, Alexandru Cazan, Cosmin Rădescu, Mihai Sima, Mihai Alexandru, Gheorghe Stoica, Adelin Ilie, Radu Tudosie, Daniel Cergă, Sergiu Fârte, Corina Vișinescu, Oana Liciu-Gogu, Oana Crișan, Irina Bodea-Radu, Amelia Toaxen, Ana Negrescu, Popescu Ion și Daria Tazma. Felicitări și aplauze maxime Adrian Andone.