Bani de la stat pentru firmele care angajează stagiari cu studii superioare

Angajatorii care încheie un contract de stagiu cu absolvenții de învățământ superior, beneficiază la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o sumă în cuantum de 1350 lei/luna, acordata din bugetul asigurarilor pentru șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinație (Legea nr. 164/2017).

Directorul AJOFM Huneodara, Nicolae Fara spune că scopul efectuării stagiului este de asigurare a tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, de a consolida competenţele şi abilităţile profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă şi pentru o mai rapidă integrare în muncă, precum şi de dobândire de experienţă şi vechime în muncă şi, după caz, în specialitate.

Perioada de stagiu este perioada cuprinsă între data angajării și data finalizării stagiului și care se încheie cu eliberarea unui certificat/adeverință semnată de către angajator. Aceasta se desfasoară pe baza unui program de activități aprobat de angajator, în baza unui contract de muncă și a contractului de stagiu, sub îndrumarea unui mentor.

”Contractul de stagiu se încheie în formă scrisă, odată cu încheierea contractului individual de muncă, pe o durata de 6 luni, cu excepţia situaţiilor în care, prin legi speciale, este prevăzută o altă perioadă de stagiu. Pentru acordarea sumelor din bugetul asigurărilor pentru şomaj, angajatorul trebuie sa încheie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, o convenţie în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii contractului de stagiu”, precizează Alin Fara.

Acesta invită agenții economici să se intereseze despre drepturile şi beneficiile prevazute de legislaţia în vigoare privind stagiul absolvenților de învățământ superior, intrând în cea mai apropiată unitate locală a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara.