Apa Serv Valea Jiului, model al operatorilor de apă din ARA pe accesarea de fonduri europene

Home Economie Apa Serv Valea Jiului, model al operatorilor de apă din ARA pe accesarea de fonduri europene
Apa Serv Valea Jiului, model al operatorilor de apă din ARA pe accesarea de fonduri europene

Operatorul de apă şi canal din Sibiu a organizat, la finalul acestei săptămâni, o întalnire de lucru a Comiterului Teritorial Olt-Jiu din cadrul Asociaţiei Române a Apei, la care au participat directori ai companiilor de apă si canal, reprezentanţi ai bazinelor hidrografice din cadrul Apelor Romane, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Fondurilor Europene.

 ”În cadrul şedintelor de lucru ale Comiterului Teritorial Olt-Jiu din cadrul Asociaţiei Române a Apei au fost abordate o serie de probleme pe ordinea de zi cum ar fi: gestionarea proiectelor fazate derulate prin POS Mediu, strategii privind colectarea si depozitarea nămolurilor rezultate din staţiile de epurare, stadiul proiectelor finanţate prin POIM, dar si alte aspecte de natură administrativă”, a declarat Costel Avran, diretor general al Apa Serv.

Echipa managerială a Apa Serv Valea Jiului a participat la acest eveniment, delegația fiind condusă de directorul general Avram Costel. Delegației Apa Serv i-a revenit, în cadrul dezbaterilor, ”misiunea” de a împartaşi din experiența de ”pionierat” a Proiectului Operaţional de Infrastructură Mare, Apa Serv Valea Jiului fiind primul operator din Romania care a accesat finanţarea Europeană din perioada de implementare 2014-2020. De asemenea, Apa Serv este singurul operator din ţară care se află în perioada de publicare a anunţurilor de atribuire a contractelor de lucrări pe infrastuctura de apă şi canalizare pentru aceasta etapă de implementare.

”Subiectele strategice abordate la şedinţele de lucru desfăşurate în cele două zile, aduc pentru locuitorii din Valea Jiului o garanţie în plus pentru investiţiile majore care se vor derula in următoarea perioadă, dar şi pentru stabilitatea Operatorului Regional de apă şi canalizare din această  zonă”, spune Costel Avram, director general al ASVJ.