Pași mărunți, dar siguri, spre un învățământ de calitate la Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani

Home Educație Pași mărunți, dar siguri, spre un învățământ de calitate la Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani

La Colegiul Tehnic „ Dimitrie Leonida” din Petroșani, sunetul clopoțelului care anunță un nou început, a sunat astăzi de două ori. Prima dată pentru inaugurarea proiectului ROSE, iar a doua oară pentru începerea unui nou an școlar în cadrul programului ”A doua șansă”.

Pentru singurul colegiu cu profil tehnic din Petroșani, cele două programe înseamnă în primul rând o șansă oferită atât tinerilor, cât și celor mai în vârstă, la educație.

”Proiectul ROSE se poate traduce în trei cuvinte :”meditații fără plată”. Elevii noștri provin din medii sociale mai puțin privilegiate, iar acest proiect vine în ajutorul lor prin activități pedagogice și de sprijin, activități de dotare, extracurriculare și de management. Toate aceste activități tind spre un singur țel și anume creșterea promovabilității examenului de bacalaureat, creșterea ratei de participare la acest examen al maturității și, nu în ultimul rând, reducerea abandonului școlar. În ceea ce privește programul  A doua șansă, acesta se bucură de un real succes, oferind posiblitatea persoanelor care din diverse motive nu au urmat sau terminat studiile din învățământul obligatoriu să și le desăvârșească în cadrul acestui program. Suntem extrem de bucuroși când, după finalizarea celor patru ani, cât durează programul, absolvenții acestuia vin să se înscrie la cursurile liceale serale ale școlii noastre. Orice om are dreptul la educație, dar nu orice școală este acreditată să le ofere această șansă”, a declarat prof. Camelia Paraschiv, directorul Colegiului Tehnic  „Dimitrie Leonida”din Petroșani.