Primăria Orașului Petrila invită cetățenii la o nouă consultare publică

Orașul Petrila în parteneriat cu Ambient Logistics SRL și Organizația „Salvați Copiii” – filiala Hunedoara anunță consultarea publică ce va avea loc în data de vineri, 6 octombrie 2017, la sediul Primăriei Orașului Petrila, începând cu ora 15,00.

Consultarea publică, la care sunt invitați de această dată toți cetățenii din zona Cap de Linie Petrila – Cap de Linie Lonea, are ca obiect proiectul „Sprijin pregătitor pentru înființarea Grupului de Acțiune Locală (G.A.L.) Petrila și elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală (S.D.L.), obiectivele avute în vedere fiind următoarele:

– identificarea principalelor nevoi și probleme cu care se confruntă cetățenii orașului:

– identificarea soluțiilor posibile, prioritizarea măsurilor necesare propuse în cadrul consultărilor din teritoriu, cu precădere în Zonele Urbane Marginalizate.

Acest proiect este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, axa prioritară 5 – Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității.

Primarul Vasile Jurca invită pe această cale pe toți cetățenii din zonele propuse pentru această nouă rundă de consultări publice, importanța acestui proiect cofinanțat este dată de faptul că se urmărește promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricăror forme de discriminare, orașul Petrila beneficiind de importante fonduri atrase prin acest proiect.