Toma Petcu: ”Am primit cu profundă tristețe vestea că am pierdut încă unul dintre minerii implicați în accidentul de la Lupeni”

Ministrul Energiei, Toma Petcu, își exprimă regretul față de moartea unui al doilea dintre minerii implicați în accidentul de la mina Lupeni și anunță că Ministerul Energiei va elabora o Hotărâre de Guvern prin care va acorda sprijin financiar familiilor îndoliate.

„Am primit cu profundă tristețe vestea că am mai pierdut încă unul dintre minerii implicați în accidentul de la mina Lupeni. Îndurerarea este cu atât mai mare cu cât azi-noapte, când Suciu Ioan Florin a fost adus la suprafață, era conștient și cooperant — și asta ne-a făcut să fim optimiști asupra evoluției stării lui de sănătate. Din păcate, orele petrecute sub dărâmături și-au spus cuvântul. Toți cei împlicați în operațiunea de salvare au făcut eforturi supraomenești și au reușit să-i scoată din mină într-un timp mult mai scurt decât estimau inițial specialiștii. Deși aceștia vorbeau de un timp de intervenție de 30 de ore, salvatorii au reușit să reducă la mai puțin de jumătate acest interval, făcând tot ceea ce a fost omenește posibil pentru salvarea colegilor lor. Vreau să transmit familiilor îndoliate condoleanțe și putere de la Dumnezeu să treacă peste această încercare. Suntem alături de familiile minerilor pe care i-am pierdut, familia lui Codlea Iuliu Lucian și a lui Suciu Ioan Florin. Ministerul Energiei va elabora o Hotărâre de Guvern prin care va acorda sprijin financiar familiilor îndoliate, dar și salvatorilor, cei care au făcut tot ce a fost posibil pentru ca viețile colegilor să fie protejate. Dumnezeu să-i odihnească în pace”, a spus Toma Petcu într-un mesaj transmis după ce a fost anunțat decesul celui ce-al doilea miner.

Minerul internat la Spitalul de Urgență Floreasca din Capotală a murit vineri seara, în jurul orei 19,50, a declarat pentru AGERPRES coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.

Starea minerului, transportat în capitală cu elicopterul SMURD, era extrem de gravă.

Anterior, Bogdan Oprița afirmase că pacientul a fost victima unui sindrom de strivire extrem de grav, sindrom în urma căruia s-au produs o serie de modificări în întreaga funcționalitate a organismului. „El are o insuficiență renală iar leziunile pe care le prezintă sunt cele specifice acestui sindrom de strivire. În momentul de față este în sala de operație pentru a se reduce o fractură, luxație și pentru a trata aceste leziuni, după care va fi dus în Secția de Terapie Intensivă„, declara dr. Oprița vineri după-amiaza.

Medicul a spus că hipotermia la venirea în spital nu era atât de gravă și era un moment conex care a dus la agravarea celorlalte disfuncționalități produse în organism. „Pacientul a necesitat măsuri avansate de stabilizare care au presupus inclusiv ventilația mecanică și intubația. Nu aceasta este problema pacientului în acest moment, problema este că întregul organism prezintă o suferință generalizată pe care încercăm să o corectăm”, a mai arătat coordonatorul SMURD București.

Joi după-amiaza a avut loc o surpare într-o galerie de la Mna Lupeni  din Valea Jiului, care a surprins o echipă de 11 mineri. Opt dintre aceștia au reușit să iasă la suprafață, trei rămânând blocați sub dărâmături. Unul dintre mineri a fost găsit decedat de către salvatori, un altul a fost transportat la București cu elicopterul, în stare gravă, la spitalul Florească, iar cel de-al treilea se afla într-o stare mai bună, fiind internat pentru investigații la spitalul din Petroșani.

AGERPRES