Mesaj din partea colectivului societății CEH-SA

Home Stiri la zi Mesaj din partea colectivului societății CEH-SA
Mesaj din partea colectivului societății CEH-SA

În joia de 5 octombrie 2017, întreaga comunitate minerească din Valea Jiului a fost, din nou, greu încercată.

E greu de exprimat în cuvinte tot ce s-a simţit după ce s-a aflat că muntele a cedat.

Disperare, furie, speranţă, smerenie…

Dar speranţa a fost cea mai puternică. Ea le-a dat putere neomenească ortacilor hotărâţi să-şi salveze colegii, prin vocea călăuzitoare a unui învingător, SUCIU IOAN FLORIN, care a luptat ca un erou. Povestea lui rămâne printre legendele ştiute numai de cei cu acelaşi spirit ca şi el, minerii.

E de neînţeles de ce efortul şi curajul lui n-au fost destul pentru a-l mai avea printre noi, la fel cum e imposibil de acceptat lipsa de şansă a altui brav miner, IULIU LUCIAN CODLEAN.

RAOUL ADRIAN CIZMAŞIU este cel care, cu o voinţă de fier, şi-a aşteptat colegii să-i redeschidă calea spre lumină. Salvarea lui a fost singura bucurie într-o zi cumplită.

Recunoştinţa şi mulţumirile noastre se îndreaptă către minerii implicaţi în operaţiunea de salvare a celor 3 ortaci şi faţă de toţi cei care ne-au fost alături.

 IULIU LUCIAN CODLEAN şi SUCIU IOAN FLORIN rămân în amintirea noastră ca nişte bravi eroi mineri.

Dumnezeu să-i odihnească în pace !

Suntem alături de familiile greu încercate şi le asigurăm că solidaritatea minerească se va răsfrânge şi asupra lor.

Colectivul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara