Valeriu Butulescu – câştigătorul primei ediţii a Festivalului Internaţional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni i-a adus scriitorului petroșenean Valeriu Butulescu Marele Premiu și Trofeul „SAPIENS PIROBORIDAVA”.

Festivalul Internaţional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni, aflat la prima sa ediție, a avut loc săptămâna trecută la Tecuci, în organizarea și sub coordonarea profesorului Vasile Ghica, sub patronajul Fundaţiei Pelin. Pentru prima oară, zeci de scriitori români de aforisme, din România sau din afara ei, au avut ocazia nu numai să ia loc în aceeaşi antologie, dar să şi concureze, să se cunoască şi să converseze. În plus, acţiunea a fost onorată și de participarea a doi academicieni, iubitori ai literaturii sapienţiale, prieteni ai aforismului, respectiv Naji Naaman (din Liban) şi Nicolae Dabija (din Republica Moldova).

Maestrul aforismului universal, cum a fost numit scriitorul Valeriu Butulecu, a câștigat trofeul conferit de organizatorii acestui festival cultural, premiul fiindu-i înmânat de academicianul Naji Naaman şi profesorul Vasile Ghica, în prezenţa primarului din Tecuci, Călin Constantin Hurdubae.

”Am avut privilegiul să cunosc aici scriitori minunaţi, dar şi un public iubitor de literatură sapienţială. Le mulţumesc tuturor! În actul temerar de a scrie aforisme am fost susţinut de oameni mari ai literelor noastre, din păcate azi dispăruţi: Geo Bogza, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu. Am dedicat Trofeul „SAPIENS PIROBORIDAVA” (primit la Festivalul Aforismului) criticului Alex Ştefănescu, omul care m-a susţinut moral, în tot demersul meu literar”, a declarat Valeriu Butulescu.

Acesta le-a oferit celor prezenți la prima ediție a Festivalului Internaţional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni și un inedit recital artistic, la pian. ”Am încheiat Festivalul în mod inedit, interpretând la pian un fragment din suita aforismelor mele muzicale, unde ideea este susţinută doar de Sunet, care reprezintă forma cea mai abstractă a Cuvântului. Beneficiind pentru prima oară de aportul unui pian de concert, perfect acordat, spre bucuria mea, experimentul a fost primit cu aplauze”, ne-a informat maestrul Butulescu.

Palmaresul primei ediții a Festivalului Internaţional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni de la Tecuci este următorul:

*Valeriu BUTULESCU, Trofeul ‘’Sapiens Piroboridava’’
*Mircea OPREA, Premiul I, ex-aequo
*Nicolae PETRESCU-REDI, Premiul I, ex-aequo
*Dan SURDUCAN, Premiul al II-lea
*George GEAFIR, Premiul al III-lea
*Teodor DUME, menţiune
*Paula-Adriana COZIAN (POP), menţiune
*Ion MÂŢU, Republica Moldova, menţiune
*Ionuţ CARAGEA, Canada, Premiul special ‘’Mihai Pauliuc’’
*Constantin AREDELEANU, Premiul special ‘’Ion Petrovici’’
*Ion CUZUIOC, Republica Moldova, Premiul special ‘’Alex. Mironescu’’
*Lucian VELEA, Premiul special ‘’Hortensia Papadat Bengescu’’
*Nicolae MAREŞ, Premiul special ‘’’Costache Conachi’’
*Gheorghe GURĂU, Premiul special ‘’Efim Tarlapan’’
*Viorel VINTILĂ, Premiul special ‘’Calistrat Hogaş’’
*George BUDOI, Premiul special ‘’Mihail Manoilescu’’
*Victor MARTIN, Premiul special ‘’Ovid Caledoniu’’
*Dan MOVILEANU, Premiul revistei ‘’Spaţii culturale’’
*Pompiliu COMŞA, Premiul revistei ‘’Literatură şi artă’’ Chişinău
*Alina BREJE, Italia, Premiul revistei ‘’’Meridianul Cultural Românesc’’
*Francois VAUCLUSE, Tirol-Austria, Premiul revistei ‘’Salonul literar’’
*Emil DINGA, Premiul revistei ‘’AXIS LIBRI’’ Galaţi
În Antologia scoasă cu acest prilej de Fundaţia PELIN din Tecuci au mai fost cuprinşi: Letiţia COZA, Adrian RĂCARU, Dorel VIDRAŞCU, Ion DORDIEV din Republica Moldova, Gabriel P.BĂEŢAN, George DRĂGHESCU, Ionel NECULA, Mihai ENACHI, Constantin OANCĂ, Mihai MATARINGA, Petre RĂU, Any DRĂGOIANU, Vasile PLĂCINTĂ, Mihai MERTICARU, Zeno HALUPA, Florentina Loredana DALIAN, Vasile SEVASTRE GHICAN, Ana MANOLE, Gheorghe DOBRE, Darius LIBER din Israel, Vasile PONEA, Dumitru VASCAN, Aculin LEVITZKI, Tudor BUHĂESCU, Gurie POPA din Republica Moldova, Florin ANGHEL VEDEANU, Dragoş CURELEA, C.ENESCU, Lică BARBU, Daniela E.BOGDAN, Cristian ŞTEFĂNESCU, Alin CRISTEA, Victor MANOLE, Ecaterina CHIFU. Hors concours: Efim TARLAPAN, Fabrizio CARAMAGNA, Vasile GHICA.