La Valea de Pești, Apa Serv a inaugurat un nou popas turistic

Home Reportaj La Valea de Pești, Apa Serv a inaugurat un nou popas turistic
La Valea de Pești, Apa Serv a inaugurat un nou popas turistic

Succesul proiectului derulat de Apa Serv Valea Jiului în ceea ce privește implicarea în dezvoltarea turismului local, prin amenajarea unui popas turistic și a unui izvor cu apă potabilă în zona Stației de tratare de la Jieț (Petrila), a determinat conducerea operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului să realizeze un obiectiv similar și în partea de vest a Văi Jiului.

Astfel, în imediata vecinătate a Stației de tratare a apei de la Valea de Pești (Uricani), pe marginea DN 66A, Apa Serv Valea Jiului a amenajat un nou loc de popas pentru turiști, unde aceștia se pot odihni în foișorul de lemn amenajat cu băncuțe și loc pentru servit masa și unde pot avea acces gratuit la un izvor de apă potabilă.

Noul popas turistic realizat de Apa Serv Valea Jiului a fost inaugurat astăzi, la eveniment fiind prezenți directorul general al Apa Serv – Costel Avram, șeful Departamentului Comercial – Cristian Ionică, șeful Departamentului Exploatare – Florin Donisă, șeful Departamentului Economic – Roxana Benke, șeful Serviciului Personal -Lăcrămioara Drăgoescu, șeful Secției Apă-Canal Lupeni-Uricani – Viorel Zaharia, coordonatorul echipei tehnice care a realizat acest obiectiv – Adrian Donisă, alți membri ai echipei de conducere a Apa Serv și un grup de jurnaliști. Acestora li s-au adăugat și primii turiști care au ținut să se oprească din tura de ciclism spre Câmpușel pentru a-i felicita pe cei care, în opinia lor, au făcut un gest de mare omenie, amenajând acest popas cu izvor de apă.

Noul loc de popas a fost sfințit astăzi și de părintele paroh al Parohiei Valea de Brazi-Câmpu lui Neag.

Mulțumit de finalizarea și punerea la dispoziție a acestui obiectiv s-a declarat și Costel Avram, directorul Apa Sev Valea Jiului, inițiatorul acestui proiect. ”Așa cum am promis, am dat astăzi în folosință un nou izvor cu apă potabilă, pe care colegii mei de la Apa Serv l-au amenajat în vecinătatea stației de tratare de la Valea de Pești. Le mulțumesc colegilor care au realizat acest nou obiectiv de interes turistic și celor care au fost alături de noi, astăzi, la sfințirea izvorului de la Valea de Pești. Trebuie să recunosc că mi-au căzut bine cuvintele de mulțumire pe care le-am primit din partea primilor beneficiari ai acestui popas, un grup de bicicliști care ne-au felicitat pentru această realizare. Mă bucur că putem să le fim de folos oamenilor și n acest fel, contribuind totodată, la dezvoltarea turismului în Valea Jiului”, a declarat Costel Avram.

Acesta a mai preciat totodată că, succesul de care se bucură cele două obiective de interes turistic, de la Jieț și Valea de Pești, l-au determinat să ia decizia extinderii acestui proiect, astfel încât un nou popas turistic cu izvor de apă va fi amenajat, în primăvară la Petrila, în zona stației de captare de la Taia.