Trei sute dintr-un milion de stele pentru nevoiași s-au aprins la Petroșani

Municipiul Petroșani și-a înscris și în acest an numele pe harta solidarității, odată cu participarea în proiectul național de voluntariat derulat de Asocația Caritas în câteva zeci de localități din România, în scopul strângerii de fonduri pentru nevoiași.

Intitulat ”Un milion de stele pentru nevoiași”, proiectul Caritas a adus laolaltă 300 de oameni care au aprins candele achiziționate de la voluntarii Caritas, în zona amfiteatrului din Centrul Civic al municipiului Petroșani, devenit pentru câteva ore, vineri seara, un centru al speranțelor pentru cei aflați în nevoie. Printre cei care au răspuns, ca de fiecare dată, prezent la activitățile derulate de Asociația Caritas la Petroșani s-a numărat și primarul Tiberiu Iacob Ridzi. ”Mă bucur că inițiativa voluntarilor de la Fundaţia Caritas pentru o cauză nobilă – ajutorarea vârstnicilor si persoanelor cu dizabilităţi – a strâns, şi în acest an, un număr mare de copii, părinţi şi bunici care s-au alăturat acestei frumoase acţiuni. Marcată prin candele aprinse în forma simbolului fundaţiei, această acţiune caritabilă adună laolaltă mulţi oameni care simt nevoia firească de a face un gest simplu, dăruind o parte din resursele lor pentru cei aflaţi în nevoie”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.

Prin intermediul acestei frumoase acțiuni publice, Asociația Caritas a reușit să adune anul acesta suma de 40.686 de lei, din care contribuța participanților la evenimentul de la Petroșani este de 2.603 lei. ”Le mulțumim celor care au venit alături de noi în această activitate în care fiecare lumină aprinsă ce simbolizează ajutorul unei persoane aflate în nevoie, a echivalat cu o donație făcută Asociației Caritas, donație prin care, împreună, vom putea ajuta vârstnicii și familiile aflați în nevoie”, a spus, la rândul său, coorodnatorul Caritas Valea Jiului, Alexandru Kelemen.