Concurs de sculptură în dovleci pentru copiii din Petrila

Home Administrație Concurs de sculptură în dovleci pentru copiii din Petrila
Concurs de sculptură în dovleci pentru copiii din Petrila

Primăria orașului Petrila prin domnul primar Vasile Jurca, Clubul Copiilor Petrila, director Radu Chința și doamna consilier județean Doinița Maria Bălănesc vă invită marți, 17.10.2017 la ora 16,00, în Parcul Copiilor din Petrila pentru o acțiune inedită.

„Un concurs de sculptură în dovleci este lansat cu sprijinul autorităților locale de la Petrila, menit să revitalizeze obiceiuri românești legate de toamnă, să stimuleze imaginația și creativitatea copiilor și să îi facă să creeze simboluri ale toamnei care odinioară se întâmplau și ofereau farmecul acestui anotimp. De asemenea ne dorim să creem un mediu propice socializării și concretizării unei forme de comunicare între membri comunității, părinți – copii – profesori – autortăți”, declară profesor Radu Chința.

Profesorul Radu Chința mai spune că acest festival al dovleacului nu se dorește a avea vreo legătură cu apropiata sărbătoare vestică, Halloween-ul, ea se dorește a fi un pur exercițiu de creativitate adresat copiilor.

„Vă invităm, cu mic, cu mare, să participați la acest inedit concurs, o noutate pentru orașul Petrila. Venim în sprijinul copiilor cu dovlecii și îi așteptăm să participe împreună cu părinții și profesorii lor, ei vor trebui să vină doar cu instrumentele pentru sculptură și imaginația. De premiere, muzică, bună dispoziție ne ocupăm noi, lăsăm pe seama copiilor creativitatea și inspirația”, spune primarul Vasile Jurca.

Sunt acceptați în concurs și dovlecii sculptați acasă. Se va sculpta cu lingura sau cu dalta și nu cu cuțitul, pentru evitarea oricăror accidente. Copiii mai mari de 14 ani pot concura singuri, cei mici doar împreună cu părinții.

„Ținând cont că în această toamnă s-a renovat și Parcul Copiilor și arată atât de frumos și avem o toamnă splendidă, ne-am gândit să facem un spectacol cu o temă nouă, un concurs inedit, dorim să oferim copiilor șansa de a-și pune imaginația la contribuție prin sculptarea dovlecilor așa cum își imaginează fiecare. Vom oferii copiilor un cadru de poveste, împreună cu directorul Clubului Copiilor vom face să arate foarte frumos, specific toamnei, iar copiii vor avea parte de câteva surprize care, cu siguranță sunt așteptate. Avem și sprijinul domnului primar, sonorizarea oferită de Casa de Cultură și parcul la dispoziția copiilor”, declară consilier județean Doinița Maria Bălănesc.