”Școala Altfel” la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie din Brad

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, prin intermediul Muzeului de Istorie Locală și Etnografie Brad și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, va organiza în perioada 17-20 octombrie 2017 o serie de activități educative printre care amintim vizitarea expozițiilor, recitaluri de poezie și întâlniri cu poeți, precum și ilustrări ale tehnicilor gravurii sau confecționării manuale a cărților.

Evenimentele sunt prilejuite de faptul că și în acest an acțiunile din cadrul săptămânii „Școala altfel” la Colegiul Național „Avram Iancu” din municipiul Brad vor avea loc în perioada amintită.

Astfel, programul activităților desfășurate la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad este următorul:

  • 17-20 octombrie – Vizitarea expoziției „Ia zărăndeană – artă, echilibru, rafinament”.
  • 17-20 octombrie – Vizitarea expoziției de pictură în ulei „Semne ancestrale în arta modernă”, cuprinzând lucrări realizate de artista Gabriela Dobre, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
  • 17-20 octombrie – Prezentarea tehnicii gravurii (linogravură, xilogravură etc.) și a tehnicii manuale de confecționare și ilustrare a cărților, exemplificate prin expunerea uneltelor și materialelor utilizate, precum și a lucrărilor realizate de artista Silvia Dușan.
  • 18 octombrie – Întâlnire cu poetul Nicolae Crepcia. Prezentarea volumului „Horea”. Recital de poezie. Dialog.
  • 19 octombrie – Întâlnire cu poeta populară Ileana Cornelia Neaga. Prezentarea volumelor „Satu ge-altădat” și „Impresii alandala”. De la poezia populară la poezia modernă.