Niloran, OMV Petrom și Primăria Petroșani, parteneri pentru un oraș verde

Voluntari ai Asociației Niloran, salariați ai OMV Petrom de la stația de carburanți din Petroșani și primăria municipiului Petroșani, împreună cu mai mulți elevi ai liceelor din municipiul Petroșani,  sunt parteneri ai unui inedit proiect de voluntariat în urma căruia pe raza municipiului Petroșani vor fi plantați, în zilele următoare, circa  120 de arbuști care vor ajuta la scăderea poluării generate de numărul tot mai mare de autoturisme care circulă pe străzile din această localutate a Văii Jiului.

Inițiativa aparține Asociației Niloran și este susținută de OMV Petrom S.A., Primăria Muncipiului Petroșani fiind principalul beneficiar al acestui proiect, care se intitulează ”Petroșani- oraș ecologic”. Președintele Asociației Niloran – Nicu Tașcă, șeful stației OMV Petrom Petroșani – Dan Murgulescu și primarul municipiului Petroșani – Tiberiu Iacob Ridzi au prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, detaliile acestui program de parteneriat pentru Petroșani.

”În cadrul acestui proiect se vor planta 120 de arbuști, în colaborare cu cei de OMV și Asociația Niloran. Scopul acestei acțiuni nu este altul decât acela de a avea un orașmai frumos, mai… verde. Facem ceea ce ar trebui să facă și alte asociații care se ocupă cu protecția mediului înconjurător. Din fericire, la Petroșani, activitățile de acest gen sunt multe și, în comparație cu alte localități, Petroșaniul are suprafața necesară de spațiu verzi pe cap de locuitor. Aceasta este de altfel și concluzia pe care o putem prezenta acum, după ce am reușit să finalizăm și Registrul zonelor verzi din municipiul Petroșani, un docment foarte important la care lucrăm de peste doi ani de zile și pe care am reușit să-l finalizăm, Petroșaniul numărându-se printre puținele localități din România care se pot lăuda cu acest obiectiv îndeplinit”, a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

Inițiatorul acestui proiect civic, jurnalistul Nicu Tașcă, președintele Asociației Niloran, spune că plantarea efectivă a arbuștilor va avea loc miercuri, 25 octombrie 2017, începând cu orele 11.00, și va viza trei zone din municipiul Petroșani: malul Pârâului Staicului, Parcul ”Carol Schreter” și Parcul din Piața Centrală. ”Proiectul “Petroșani – oraș ecologic” are ca și obiective scăderea gradului de poluare din municipiul Petroșani, implicarea tinerilor în activități de voluntariat și în viața comunității, implicarea angajaților OMV și a autorităților locale în activități de voluntariat, precum și conștientizarea importanței activităților ecologice pentru comunitatea locală. În plus, putem vobi și despre ”moblarea” estetică a zonelor vizate, având în vedere că vom planta nu orice fel de arbuști, ci nuci americani și piesici roșii, două soiuri de arbuști cu un coronament foarte frumos”, explică Nicu Tașcă.

Acțiunea de voluntariat va fi precedată și urmată de câte o dezbatere pe teme ecologice, la care vor participa peste 100 de elevi, precum și voluntarii OMV Petrom și ai Asociației Niloran.  ”, a declarat președintele Asociației Niloran, Nicu Tașcă.

Proiectul ”Petroșani – oraș ecologic” este finanțat integral de OMV Petrom,  în cadrul competiției de proiecte  ”Campionatul de Voluntariat 2017”, după cum a informat șeful stației de la Petroșani, Dan Murgulescu. ”Acest proiect se desfășoară în cadrul Campionatului de Voluntariat. În 2007, au început acțiunile OMV pe campanii de implicare socială, în 2011 s-au transformat într-un campionat de proiecte. Noi ca stație OMV din Petroșani, am început să participăm din 2015 la acest program. Atunci am avut un proiect câștigat, în 2016 am avut două proiecte, iar în 2017 am depus trei proiecte și toate proiectele noastre au ieșit câștigătoare și sunt finanțate de OMV Petrom”, a declarat Dan Murgulescu.

Acțiunea de plantare efectivă a arbuștilor pe raza municipiului Petroșani va fi precedată, dar și urmată de câte o dezbatere pe teme ecologice, la care vor participa peste 100 de elevi, precum și voluntarii OMV Petrom și ai Asociației Niloran. Prima dezbatere de acest fel este programată să aibă loc marți, 24 octombrie 2017, ora 12,00 la sediul Primăriei din Petroșani.