Două medalii de bronz pentru luptătorii de la CS Inter Petrila

Home Stiri la zi Două medalii de bronz pentru luptătorii de la CS Inter Petrila
Două medalii de bronz pentru luptătorii de la CS Inter Petrila

Peste 500 de copii, fete și baieți, s-au întrecut pentru medalii la lupte libere, vineri, sâmbătă și duminică, la sala de sport a Armatei din Cluj Napoca.

Luptătorii de la Clubul Sportiv Inter Petrila, pregătiți de antrenorul Marian Lukacs, s-au întors de la Campionatul Național de Lupte Libere Juniori III și IV, desfășurat în perioada 19 – 22 octombrie 2017 la Cluj, cu două medalii de bronz.

Una dintre medalii a fost obținută de sportiva Mădălina Pusok, care a concurat la categoria 56 kg – juniori III, iar cea de-a doua medalie a fost cucerită de sportivul Casian Kovacs, concurând la categoria 78 kg – juniori IV. De asemenea, au mai obținut două locuri cinci sportivii Darius Varga și Gabriel Varga.

Următorul concurs la care vor participa și luptătorii petrileni va fi Cupa României la cadeți, întreceri care se vor avea desfășura la Târgu Mureș, în luna noiembrie.