Sfârșit de octombrie sub semnul misterului la Biblioteca județeană din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat și în acest an, la sfârșit de octombrie, o petrecere de Halloween la care au fost invitați toți prietenii bibliotecii, de la mic la mare.

”Ca în fiecare an, am dorit să oferim o atractivă seară de Halloween și, în acest scop, am creat celebrul decor adecvat acestei îndrăgite sărbători care a venit din lumea anglo-saxonă: curtea bibliotecii a fost luminată de zeci de bostani-felinar, iar programul artistic a reușit să producă atmosfera tainică și de magie necesare unei veritabile petreceri de Halloween. Prietenii noștri au așteptat cu nerăbdare această nouă seară de Halloween, o seară pe care noi am pregătit-o cu aceeași bucurie, cu aceeași plăcere din fiecare toamnă. Ne-am bucurat să vedem din nou curtea Bibliotecii plină până la refuz de tinerii care au venit la noi atrași de vraja acestei sărbători”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibli0tecii județene.

Acesta explică faptul că, de câțiva ani încoace, Halloween-ul a devenit și la noi o sărbătoare, o zi îndrăgită în care misterul, suspansul, dar și veselia fac casă bună și descrețesc frunțile tuturor. De aceea, această sărbătoare, venită de departe, din spațiul american și cel britanic, a fost repede adoptată și la noi, în mod deosebit de către tinerii doritori de petrecere și deconectare. Cu siguranță, tinerii sunt cei care dau mereu tonul acestei serbări, ei au entuziasmul necesar pentru a intra în atmosfera plină de vrajă a Halloween-ului, dar s-au aflat printre noi și persoane care au depășit anii adolescenței și au venit să se bucure împreună cu tinerii de ambianța sărbătorească pe care am creat-o.

Sărbătoarea de Halloween a fost adoptată și de echipa Bibliotecii județene, unde aceasta este petrecută cu veselie și plăcere, fără a fi însă uitate nicio clipă sărbătorile tradiționale românești, care nu pierd nimic din importanță și frumusețe. ”Ținem foarte mult la tot ceea ce înseamnă tradiție și păstrarea tezaurului nostru de cultură. Nu uităm că Halloween-ul este o sărbătoare a bunei dispoziții, a umorului, a antrenului, de aceea ea se pliază perfect pe sufletul românesc și acesta este un bun motiv ca, an de an, la mijlocul toamnei să ne bucurăm împreună la lumina bostanilor-felinar.  Ca în fiecare an, și acum am lăsat copiii să-și pună fantezia la încercare și  le-am oferit prilejul de a lua parte la cele două îndrăgite concursuri: „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”. Așa cum ne-au obișnuit deja din anii trecuți, copiii și-au  manifestat din plin imaginația, simțul artistic și inspirația în realizarea unor costume de monștri, schelete, vrăjitoare, vampiri. Toate acestea au creat o atmosferă de mister și vrajă, ingrediente ce nu pot lipsi de la o petrecere de Halloween adevărată”, spune Ioan Sebastian Bara.

Curtea Biblitecii județene a fost și de această dată luminată de bostani și a avut parte de foarte mulți vizitatori, care vor să se bucure de vraja și misterul serii de Halloween.

Căștigătorii celor două concursuri au fost recompensați cu premii constând în trofee, diplome și cărți, iar toți copii participanți la acest carnaval au primit din partea Bibliotecii Județene dulciuri.

Câștigătorii concursului „Cel mai înspăimântător costum”

Premiul I: Stârcu Alexandra

Premiul II: Șerb Sofia

Premiul III: Nedelcu Sara

Câștigătorii concursului „Dovleacul de groază”

Premiul I: Iordache Anamaria

Premiul II: Lazăr Maia

Premiul III: Lazăr Andrei