Activitatea de la mina Uricani a fost supendată

Activitatea minei Uricani din Valea Jiului a fost suspendată după accidentul de muncă petrecut luni dimineață, cei 56 de mineri care se aflau în subteran la momentul producerii exploziei fiind scoși la suprafață, a declarat, la Uricani, ministrul Energiei, Toma Petcu.

El a arătat că specialiștii investighează deja zonele de lucru din subteran și că activitatea va fi reluată atunci când va exista certitudinea că acestea sunt sigure.

Ministrul a spus că din primele date nu se poate vorbi de o explozie în subteran, ci de o aprindere de gaz, urmând să se verifice cauzele care au generat acest eveniment. „Este important de precizat faptul că toți minerii aveau asupra lor echipamentele de protecție, inclusiv aparate de măsurare a concentrației gazelor din mină. (…) Minerii afectați de această explozie se aflau într-o zonă betonată protejată în care se făceau lucrări de închidere și executau un dig de protecție. Nu era o zonă traversată de vreun cablu electric care ar fi putut să determine această aprindere, de aceea așteptăm cu mare interes ancheta ITM să vedem care este sursa aprinderii, în primul rând, și de unde a provenit gazul”, a mai spus ministrul Energiei.

În ceea ce privește cei doi salvatori care s-au intoxicat cu gaze în timpul intervenției de evacuare la suprafață a minerului care a decedat în subteran, aceștia au primit îngrijiri la spitalul din Petroșani și au fost externați cu acordul lor pentru că prezentau forme ușoare de intoxicație. Ceilalți trei mineri care prezintă arsuri între 8 și 50% pe suprafața corpului sunt transportați la spitale din București cu un elicopter.

„Doi dintre mineri au arsuri de gradul trei pe aproape 50% din suprafața corpului, iar cel de-al treilea prezintă arsuri mai ușoare”, a spus ministrul Toma Petcu.

AGERPRES