Al patrulea miner prins în explozia de la mina Uricani a fost găsit decedat

Echipele de salvatori au ajuns, după câteva ore de căutări, la cel de-al patrulea ortac prins în explozia din această dimineață de la Mina Uricani. Din păcate, acesta fost găsit fără semne de viață, rănile suferite în urma deflagrației din subteran fiindu-i fatale.

Ceilalți trei mineri accidentați în aprinderea de metan de la mina Uricani, au fost intubați și ventilați, urmând să fie preluați de un elicopter ș transportați la Spitalul de arși din București. Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, din păcate și starea acestora este una destul de gravă. Cei trei ortaci răniți sunt Alin Băran și Liviu Cârlig – care au suferit arsuri externe dar și ale căilor respiratorii, iar cel de-al treilea ortac salvat, Tiba Octavian  are arsuri pe 30 la sută din suprafața corpului.

Numele minerului decedat nu a fost dat încă publicității, până la informarea familiei.