PNL a câștigat Primăria Deva. Florin Oancea – primar.

Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Deva, Florin Oancea, a câștigat alegerile parțiale desfășurate duminică, 5 noiembrie 2017.

Florin Oancea a declarat, la puțin timp după anunțarea primelor rezultate parțiale, că va pune în practică toate proiectele pe care le-a propus în campania electorală, având avantajul unei majorități în Consiliul Local pe care o formează PNL și PSRO. Totodată, Oancea a afirmat că va face echipă cu actualul viceprimar al municipiului Deva, Răzvan Mareș (PSRO), care l-a și susținut în campanie.„În această seară încununăm o muncă în echipă, de patru luni și jumătate, o muncă în care, de dimineața până seara, am încercat să le demonstrăm devenilor că sunt cea mai bună opțiune pentru Deva, în perioada următoare. Am spus că voi fi primarul tuturor devenilor și mă voi ține de cuvânt. Am o echipă unită, avem o majoritate în Consiliul Local. În am pe viceprimarul Devei, Răzvan Mareș și avem 11 consilieri locali, din totalul celor 21. Cu această majoritate vom putea pune în practică toate proiectele pe care ni le-am propus pentru deveni”, a declarat Oancea.

Florin Oancea a mai spus că în campania electorală a avut sprijinul unor primari liberali importanți din orașe mari, cum sunt Oradea sau Alba Iulia, și că se va folosi de experiența și exemplele de bună practică ale acestora. „Nu peste mult timp, copiii noștri, plecați la muncă în străinătate, vor avea unde să se întoarcă pentru că vor avea locuri de muncă bine plătite. Tinerii părinți vor avea încă o creșă pentru copii, pentru că astăzi există doar una singură. Vom reabilita școli, vom face administrație, și acest lucru îl voi face într-o echipă, iar dumneavoastră faceți parte din echipa mea. Vreau să-i am parteneri pe toți devenii”, a completat Florin Oancea, citat de Agerpres.

Prezența la vot în municipiul Deva a fost de 37,16%, numărul total al votanților fiind de 22.035 persoane, conform site-ului www.roaep.ro.

Nouă candidați, dintre care trei sunt independenți, s-au înscris în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Deva. Aceștia sunt: Ioan Ovidiu Popa (ALDE), Petru Mărginean (PSD), Florin Nicolae Oancea (PNL), Ioan Vasile Iovan (PMP), Francisco Lucian Davidoni (USR), Ioan Brândușe (PSR), Velu Adrian Călușer (independent), Marius Vasile Blendea (independent) și Eduard Cristoi (independent). Postul de primar al municipiului Deva a rămas vacant după ce fostul edil-șef Mircia Muntean (PSRO) a fost condamnat definitiv, pe 24 aprilie, la șase ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Noul primar a Devei, Florin Oancea s-a născut în data de 17 ianuarie 1968, la Călan. A absolvit Institutul de Științe Economice „Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca, secția  Finanțe – Bănci, în 1993. A fost membru PNL din 1998 până în 2012, când a demisionat din partid ca să candideze ca independent la postul de primar al municipiului Deva. A ocupat atunci poziția a treia în preferințele electoratului din reședința de județ. În martie 2016 s-a înscris în ALDE și a candidat din nou pentru postul de primar, ocupând locul al patrulea. În acest an a revenit în PNL, iar acum candidează în premieră din partea acestui partid la Primăria municipiului Deva. A fost consilier local la Deva din 2000 și până în 2010 și apoi din iunie și până în septembrie 2016. Oancea a fost viceprimar al municipiului Deva între iunie 2004 și ianuarie 2010.