Valea Jiului deschide noi punți de legătură și parteneriat cu asociațiile profesionale ale minerilor din Ungaria

Home Administrație Valea Jiului deschide noi punți de legătură și parteneriat cu asociațiile profesionale ale minerilor din Ungaria
Valea Jiului deschide noi punți de legătură și parteneriat cu asociațiile profesionale ale minerilor din Ungaria

Legăturile profesionale ale minerilor din Valea Jiului cu ortacii din bazinele carbonifere ale Ungariei au rădăcini
puternic ancorate în timp, încă de acum mai bine de un secol și jumătate când, împreună, făceau parte din aceeași
companie de exploatare, a fostului Imperiu Austro-Ungar. In ultimii ani, grație statutului european al celor două țări vecine, România și Ungaria, regiunile carbonifere din Valea Jiului au avut oportunitatea de a redeschide punți de legătură cu regiunile similare din țara vecină.

O nouă astfel de punte de legătură a fost deschisă odată cu invitația lansată de Asociația Profesională a Inginerilor Mineri din Ungaria (OMBKE), reprezentanților comunităților locale din Lupeni de a participa la sesiunea aniversară de 50 de ani de la ”Serbările profesionale” ale inginerilor din Ungaria (Selmecbányai Szakestély), prin intermediul Asociației Eben Haezer din Lupeni, asociație condusă de ing. David Benedekfi – consilier local al municipiului Lupeni.

Comunitatea locală din Lupeni a răspuns acestei invitații, astfel că o delegație formată din viceprimarul Iacob Mesaroș, secretarul Claudiu Băloi, consilierii locali Vasile Vamoș și David Benedekfi, precum și consilierul personal al primarului Lucian Resmeriță – Cristian Condoiu, a fost prezentă, la finele săptămânii trecute în fostul oraș minier Dorog, locul de desfășurare a reuniunii miniere amintite. Acestora li s-au alăturat artistul fotograf Francisc Nemeth și prof.univ.dr.ing. Iosif Andraș de la Universitatea din Petroșani, care a și susținut, de altfel, o prelegere în cadrul evenimentului oficial organizat de OMBKE la Dorog. ”Acesta este un prim pas pe care-l facem în raporturile noastre de colaborare cu  comunitatea minieră din acest fost bazin minier al Ungariei, în care locuiesc acum și foarte mulți foști mineri de la Lupeni și din alte localități ale Văii Jiului”, apreciază Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Potrivit consilierului local David Benedekfi, președinte al Asociației Eben Haezer – care a organizat această deplasare – experiența comunității locale din Dorog în ceea ce privește închiderea minelor poate constitui o importantă carte de învățăminte și pentru comunitățile locale din Valea Jiului. ”În Dorog, la fel ca în toate regiunile miniere din
Ungaria, mineritul a fost închis. Dar autoritățile locale și o serie de asociații profesionale reprezentând foștii mineri au reușit să salveze și să conserve o serie de obiective relevante pentru istoria mineritului și să le
valorifice în scop turistic. În plus, identitatea comunităților minerești reprezintă în continuare o mândrie și o carte de vizită a locuitorilor din fostul bazin carbonifer al Ungariei. Cred că putem trage o serie de învățăminte din experiența colegilor din Ungaria, astfel încât inevitabila închidere a minelor din Valea Jiului să nu distrugă și valorile profesionale culturale și istorice ale minerilor”, 
spune David Benedekfi.

În paralel, o altă delegație din Aninoasa, condusă de primarul Nicu Dunca a fost prezentă în regiunea Dorog, acolo unde au fost deschise discuțiile privind oportunitatea înfrățirii comunităților locale din Aninoasa (România) și Csolnok (Ungaria).

Despre toate aceste evenimente, vom reveni cu un amplu fotoreportaj realizat la fața locului, în zilele următoare.