Traseul turistic Peștera Cioclovina – Cetatea Piatra Roșie, marcat de Cercetașii României

În urma câstigării unui concurs de proiecte pentru exploratori (cercetașii de învățământ liceal), tinerii din Hunedoara au primit finanțare pentru marcarea traseului turistic din Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina, deoarece lipsa marcajului pe diverse portiuni crea   probleme pentru turiști care vizitau zona.

Astfel, timp de 3 zile, un număr de 20 dintre cercetașii Centrului Local Hunedoara vor participa la marcarea traseului în tabăra din satul Cioclovina, în baza unui proiect finanțat de Lidl.

Pe parcursul taberei, tinerii vor participa la ateliere cu specific scout, care vizează dezvoltarea aptitudinilor pentru derularea de activități în mediul alpin, și ateliere cu tematică istorică, pentru aprofundarea cunoștințelor în legătură cu Cetatea Dacică Piatra Roșie. Marcarea traseului constă în parcurgerea acestuia de către echipe de cercetași, alegerea celei mai bune variante, marcarea în sine și realizarea unei hărți.

Acest proiect are ca scop informarea mai bună a turiștilor și promovarea Parcului Naturall Grădiștea Muncelului Cioclovina.