Sfaturi Eurodiet / O zi bună, după masa de dimineață se simte !

Home Educație Sfaturi Eurodiet / O zi bună, după masa de dimineață se simte !
Sfaturi Eurodiet / O zi bună, după masa de dimineață se simte !

Mai multe studii arată că micul dejun are o importanță foarte mare pentru elevi deoarece le asigură o stare fizică mai bună și o activitate cerebrală intensă încă de la primele ore ale dimineții.

Prima masă a zilei este extrem de importantă în primul rând pentru că cel mic stă flămând cel putin 12 ore (timp în care doarme). Organismul lui eliberează glucoza din rezervele acumulate inainte ca el să se trezească pentru a-l ajuta să se ridice din pătuț și să fie vioi dimineața, dar glucoza trebuie inlocuită cu alimente care să-i ofere copilului un impuls și să-i stimuleze creierul să funcționeze la capacitate maximă. Studii importante realizate în Statele Unite au dovedit faptul că acei copii care au mers la școală după ce au servit micul dejun s-au putut concentra mai bine, au demonstrat că iși amintesc mai repede și mai bine ce au învățat și au dat dovada de o rezistență fizică mai mare decât copiii care nu au mâncat nimic dimineața.

După cum deja știm, majoritatea școlilor au în apropiere sau chiar în incita câte un magazin alimentar de unde copiii își satisfac poftele cu alimente pline de zaharuri, carbohidrați răi și grăsimi. Din păcate, părinții nu pot controla consumul de alimente dăunătoare atâta timp cât copilul este la școală, dar un mic dejun servit acasă dă startul pentru o alimentație sănătoasă. Un copil care nu mănâncă de dimineața va pofti la alimente dulci după ce ajunge la scoala deoarece corpul lui are nevoie de glucoză.

Pentru că sunt extrem de activi și în creștere, toți copiii au nevoie de energie și de substanțe nutritive care să le asigure dezvoltarea. Important este că organismul copiilor în creștere să primească substanțele nutritive vitale, adică fierul și calciul.

Studiile arată faptul că acei copii care au fost obișnuiți să ia micul dejun au fost mai puțin susceptibili de a suferi de deficiențe de fier și calciu, motiv pentru care le recomandăm tuturor părinților să-i obișnuiască pe cei mici cu obiceiul sănătos de a lua micul dejun.