Reprezentanții comunităților din orașele înfrățite Petroșani și Varpalota se întâlnesc la Petroșani pentru elaborarea Planului de activități pentru anul 2018

Home Administrație Reprezentanții comunităților din orașele înfrățite Petroșani și Varpalota se întâlnesc la Petroșani pentru elaborarea Planului de activități pentru anul 2018

Vineri, 17 noiembrie 2017, la sediul Primăriei municipiului Petroșani, va avea loc sesiunea de dezbateri a reprezentanților autorităților publice locale din orașele înfrățite Petroșani (România) și Varpalota (Ungaria), în cadrul căreia urmează să fie adoptat Programul activităților comune derulate de cele două comunități europene înfrățite pentru anul viitor.

Din partea municipalității din Petroșani, din cadrul acestei comisii fac parte viceprimarul Nicolae Florin, secretarul Primăriei Petroșani – Adrian Neagoe, consilierii locali Lucia Muntean și Lavinia Grigoriu și consilierul personal al primarului din Petroșani – Eduard Wersanski.

Delegația comunității maghiare va fi primită, în cursul zilei de vineri, și de către primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. ”Relația de colaborare pe care o avem deja de aproape două decenii cu partenerii noștri din orașul maghiar Varpalota a devenit una funcțională nu doar la nivelul administrației locale, ci și la nivelul comunității locale, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Sunt convins că și pentru anul 2018, cele două comisii de lucru pe care le-am constituit în acest scop, vor elabora un program de activități comune care să răspundă așteptărilor cât mai multor cetățeni din Petroșani și, în egală măsură, din orașul înfrățit Varpalota. Salut prezenta reprezentanților comunității locale din Varpalota la Petroșani și le doresc să aibă o nouă ședere plăcută și discuții fructuoase”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.