Asociația Parco Cavalli încheie activitățile anului 2017 cu un spectacol oferit tuturor partenerilor săi ”Din inimă, pentru suflete” !

Home Cultură Asociația Parco Cavalli încheie activitățile anului 2017 cu un spectacol oferit tuturor partenerilor săi ”Din inimă, pentru suflete” !

”Nu poți trăi o zi perfectă fără să faci ceva pentru cineva care nu te va putea răsplăti niciodată !” Acesta este doar unul dintre motto-urile care călăuzesc activitatea depusă de voluntarii Asociaței ”Parco Cavalli” din municipiul Vulcan.

Sub coordonarea inimosului președinte al acestei organizații, Florin Petrișor Vrabie, anul 2017 s-a dovedit a fi încă unul încununat de succes pentru voluntarii de la ”Parco Cavalli”. Aici, succesul este măsurat prin gradul de satisfacție al sutelor de copii care se pot bucura de ședințele de hipoterapie, de o zi specială la ferma de animale sau de o petrecere cu costume de carnaval. ”Nu ne preocupă nimic altceva, în tot ceea ce facem, decât să putem aduce zâmbete pentru copiii care au nevoie doar de puțină atenție pentru a fi fericiți. Fiecare zi în care cei care ne-au trecut pragul se încheie cu un simplu ”Mulțumesc !” este și pentru noi o zi fericită. Este o zi în care știm că am făcut ceva, pentru cineva. Că am făcut unul sau mai mulți oameni fericiți. Iar asta e tot ceea ce contează”, spune Florin Vrabie.

Asociația ”Parco Cavalli” nu a contabilizat numărul celor care, și în anul 2017, au beneficiat de serviciile oferite de această activă asociație neguvernamentală din Valea Jiului. Au fost sute, poate mii de oameni, de toate vârstele și toate categoriile sociale, care au petrecut aici momente plăcute.

Așa cum obișnuiește la fiecare final de sezon sau la fiecare final de an, Asociația ”Parco Cavalli” a pregătit și pentru închiderea festivă a activităților din acest an, un spectacol artistic de calitate, oferit cu drag tuturor celor care au fost aproape de acest ONG. Evenimentul vine chiar odată cu primul semnal al sărbătorilor de iarnă, de Moș Nicolae. Mai exact, spectacolul de final de an organizat de Asociația Parco Cavalli va avea loc în data de 6 decembrie 2017, de la ora 13,00 și va fi găzduit de eleganta sală de spectacole a Palatului Cultural din municipiul Lupeni.

Pentru organizarea acestui eveniment, alături de Parco Cavalli au venit în ajutor Consiliul județean Hunedoara, Primăria municipiului Lupeni, Asociația Sara Maria Vest, Asociația ”Sf. Apostol Andrei” din Lupeni și Centrul Școlar de Pedagogie Curativă ”Rudolf Steiner” din Hunedoara. ”Ne-am propus și am convingerea că având alături de noi atât de mulți oameni care și-au oferit sprijinul, vom reuși să punem în scenă un spectacol foarte frumos, cu muzică de calitate și momente artistice pe care le vom aplauda în mod evident. Pentru acest lucru, le mulțumesc tuturor celor care s-au oferit să ne fie parteneri în acest proiect”, spune Florin Vrabie.

Spectacolul, intitulat ”Din inimă, pentru suflete” este oferit cu titlu gratuit tuturor celor care doresc să ia parte la acest eveniment (desigur, în limia locurilor disponibile în sala de spectacol). Pe scenă vor urca artiști deja consacrați ai cântecului și jocului tradițional românesc, precum: Adrian Stanca, Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Denisa Mureșan, Norica Hațegan, Adina Hada, Mariana Suciu, Viorica Bândușan, Alisa Toma sau Monica Țugulea. Acestora li se vor alătura artiștii din cadrul Grupului de colindători ”Sălășana”, Ansamblului artistic ”Jienii Petroșaniului”, Ansamblului folcloric ”Junii Petrileni” și Orchestra de muzică populară ”Cântec românesc”.

”Îi așteptăm cu drag alături de noi, la acest eveniment, pe toți cei care vor să se bucure alături de noi de un spectacol de calitate, dar și de încheierea unui nou an de succes pentru Asociația Parco Cavalli”, mai spune Florin Vrabie.