Echipa WAFY va reprezenta anul acesta Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși Petrila la competiția națională FTC România

În competiția FTC (FirstTechChallenge) orașul Petrila va fi reprezentat prin echipa WAFY, de la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși, concurând cu alte 90 de echipe din toata țara și chiar din afara țării, una dintre aceste echipe participante venind din Chișinau (Republica Moldova).

Competiția FTC a luat naștere în orașul Mancester din Anglia, în anul 1989. Moto-ul acestei competiții este “profesionalismul grațios”, acest moto se referă la faptul că în această competiție buna purtare, cooperarea cu echipele adversare și omenia sunt caracteristici punctate. De exemplu, echipa care va fi cea mai amabilă cu celelalte echipe va primi un premiu special care se referă la faptul că au ajutat alte echipe în rezolvarea problemelor întâmpinate în competiție, în schimb echipele care nu sunt sociabile și nu se comportă bine cu celelalte echipe vor primi diverse sancțiuni.

Scopul acestei competiții este de a ambiționa elevii liceelor din țară să își dorească ca în viitor să activeze în domeniul IT și să conecteze o mulțime de elevi care au aceleași pasiuni.

Competiția FTC se află la al doilea sezon la noi în țară, în acest sezon au fost acceptate 91 de echipe. Selecția echipelor s-a făcut pe baza unor materiale create de membri echipei, materialele nu sunt deloc ușor de făcut, după cum urmează:

-creerea unui logo al echipei;

-alegerea unui moto al echipei;

-creerea unui video de prezentare al echipei;

-o scrisoare de intenție;

Tema competiției din acest an este “FIRST RELIC RECOVERY”, mai exact, echipa trebuie sa creeze un robot cu dimensiuni prestabilite de oragnizatorii competiției (18 inch lățime, 18 inch lungime, 18 inch înălțime) care sa aibă niște brațe mobile care să aranjeze un numar de 12 cuburi într-un raft, după care trebuie să prindă sau să agațe o păpușă pe care va trebui să o pună în afara arenei, în funție de distanța la care robotul a pus acea papușă se va acorda un punctaj.

În acest an va participa și o echipă din orașul Petrila, mai exact echipa de la Colegiul Tehnic Constantin Brancusi, numele acestei echipe fiind WAFY, iar motoul echipei este “Oamenii de rând nu știu că totul este posibil”.

Echipa este alcatuită din 13 membri, 3 coordonatori profesori de la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși: Nagât Gabriela (profesor discipline tehnice), Mihalache Elena (profesor disciple economice), Ciucă Cristiana Mădălina (profesor de informatică) și 10 elevi de la același colegiu din calsele 9 și 10: Felvinczi Elias-Flavius, Luca Maria-Andrada, Negoi Dumitru-Darius, Negoita Adrian-Vasile, Pădurean Alexandru-Denis, Păun Moise-Vlad, Stănuș David-Ilie, StepanekKarina, Ștefan Vlăduț-Adorian și Ursu Dumitru-Alexandru.

Videoclipul de prezentare al echipei Wafy pentru concursul BRD FirstTechCallange, Season #2 (disponibil pe YouTube la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=jiNW_A_Apn0).

Aceasta este echipa WAFY de la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din orașul Petrila. Din ea fac parte profesori pasionați de tehnologie și de evoluția acesteia, dar și elevi foarte pasionați de tehnologie, robotică și mai ales de programare. Apogeul echipei este să ajungă la campionatul mondial de robotică din Detroit (USA) și, bineînțeles, de a închega noi prietenii.