Directorul general al INSEMEX, la o reuniune de lucru de la AOSR, în prezența Ambasadorului Iranului

În data de 28 noiembrie 2017, la sediul Academiei Oamenilor de Știință din România, a avut loc o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Hamid Moayyer, Ambasadorul Republicii Islamice Iran. La invitația Președintelui acestui for academic, dl. Mihai Mihăiță, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani, dr.ing. George-Artur Găman a participat la acest eveniment, ca reprezentant al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă INCD INSEMEX Petroșani.

”În cadrul întâlnirii au fost dezbătute aspecte privind identificarea oportunităților de extindere a cooperării bilaterale în domeniile specifice de activitate ale Institutului. Credem cu tărie că această întâlnire va fi una din multele serii de inițiative de acest gen, ce vor avea menirea să creeze cele mai favorabile condiții pentru întărirea capacității de cercetare și inovare la nivel național”, a declarat George Artur Găman, directorul general al INSEMEX Petroșani.