Tiberiu Iacob Ridzi: ”Cinstiți eroii minerilor, dar nu uitați că viața lor este mai presus de orice”

Home Stiri la zi Tiberiu Iacob Ridzi: ”Cinstiți eroii minerilor, dar nu uitați că viața lor este mai presus de orice”
Tiberiu Iacob Ridzi: ”Cinstiți eroii minerilor, dar nu uitați că viața lor este mai presus de orice”

”Drama colectivă din ziua de 29 noiembrie 1980 rămâne în amintirea noastră şi a celor care ne vor urma drept una dintre cele mai triste zile din istoria mineritului din Valea Jiului şi din România. Ceea ce s-a petrecut atunci în galeriile Minei Livezeni a fost copleşitor pentru toţi cei ce au avut o legătură directă sau indirectă cu cei ce şi-au pierdut viaţa într-un mod cumplit”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, în mesajul său transmis cu ocazia comemorării accidentului colectv de muncă de la EM Livezeni din 29 noiembrie 1980.

Acesta arată că, în comunitatea locală de la Petroșani, oamenii încă trăiesc cu durerea pricinuită de pierderea, în tragicul accident care s-a produs, în urmă cu 37 de ani la Mina Livezeni, a nu mai puţin de 53 de truditori ai cărbunelui. ”Ne rugăm ca Dumnezeu să-i odihnească pe aceşti eroi care şi-au jertfit viaţa pe altarul cărbunelui şi ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple niciodată. Gestul nostru este unul şi de aducere aminte al acestui trist moment din istoria localităţii noastre, dar şi unul de menţinere trează a mesajului pe care îl transmit celor din sectorul minier de astăzi, de fiecare dată când am ocazia: NU UITAŢI CĂ VIAŢA MINERILOR ESTE MAI PRESUS DE ORICE!”, a mai spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

În memoria minerilor pieriți la Mina Livezeni în 1980, astăzi în curtea minei va avea loc o ceremonie comemorativă, cu începere de la ora 10,30.