Modificări la Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

Printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Guvernul a modificat și completat Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul punerii în concordanță cu prevederile Codului fiscal care intră în vigoare la 1 ianuarie 2018.

Astfel, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2018, Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) se constituie şi din sumele care se distribuie din contribuția asiguratorie pentru muncă datorată de angajator.

Totodată, se instituie cadrul legal pentru a asigura sumele necesare în bugetul FNUASS, în vederea furnizării serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale la care au dreptul asiguraţii. Concret, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile FNUASS se  completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat. Măsura are scopul să asigure continuitatea la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Prin acest act normativ s-a instituit cadrul legal astfel încât pentru persoanele pentru care nu au fost emise cardurile naţionale de asigurări sociale de sănătate şi/sau pentru situaţiile în care acestea nu figurează ca asigurați în sistemul informatic unic integrat, precum şi pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv dovada calității de asigurat se face cu adeverința de asigurat.  Cardul de sănătate este un document personal, netransmisibil, iar utilizarea fără drept a acestuia de către furnizorii de servicii în scopul raportării și validării unor servicii (medicale/medicamente/dispozitive medicale), constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal.

În același timp, a fost reglementat cadrul legal cu privire la stabilirea pachetului de servicii medicale pentru asigurările voluntare de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament în cadrul asigurărilor voluntare de sănătate.