Regele Mihai I al României s-a stins din viață la 96 de ani

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit astăzi, la reședința din Elveția, potrivit unui anunț oficial al Casei Regală. Decesul a survenit astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13,00. Regele Mhai I împlinse 96 de ani pe data de  25 octombrie.

Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este ‘în stare de suferință’, alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege.

Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie.

Mihai I a fost regele României în două perioade, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.

Regele Mihai I al României era, printre altele, Cetățean de onoare al municipiului Petroșani.