”iChristmas! Ai Talcioc!” la Galeria de artă din Lupeni

Home Anunțuri ”iChristmas! Ai Talcioc!” la Galeria de artă din Lupeni

Fundația Noi Orizonturi Lupeni, prin intermediul clubului de inițiativă comunitară pentru tineri IMPACT iBike, vă invită să luați parte la târgul de Crăciun numit ”iChristmas! Ai Talcioc!”, ce va avea loc la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Mun. Lupeni, în data de 6 decembrie 2017, în intervalul orar 12.00 – 14.00.

Acest târg reunește membri mai multor cluburi de voluntariat IMPACT din Valea Jiului și presupune o expoziție de produse handmade realizate de mâinile dibace ale tinerilor din cluburile expozante și dedicate sărbătorilor de iarnă. Cu mic cu mare, IMPACȚii s-au pregătit, și-au prins urechile și nasul…uneori le-au și lipit, dar rezultatele muncii lor sunt extraordinare și originale.

Crăciunul se apropie cu pași iuți și vă poate prinde nepregătiți așa că, dacă nu știți ce cadouri să oferiți cu ocazia acestor Sărbători de iarnă, vă invităm să ne vizitați. Prin prezența la târg veți putea achiziționa produse originale confecționate manual și veți putea face donații în schimb, pentru cauzele nobile susținute prin Programul IMPACT.