Modificări în legislația privind beneficiarii asigurărilor sociale de sănătate

Home Stiri la zi Modificări în legislația privind beneficiarii asigurărilor sociale de sănătate

Începând cu  anul 2018, se vor adăuga persoanelor asigurate, fără plata contribuției – copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani elevi sau studenţi, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului, persoanele coasigurate, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin legi speciale, etc – și următoarele categorii de persoane pentru care plata contribuției se făcea până acum din alte surse bugetare:

  • persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
  • persoanele care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concediu pentru creşterea copilului potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în concediu pentru copilul cu handicap potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unităţile penitenciare, precum şi pentru persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;
  • persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii;
  • persoanele reţinute, arestate sau deţinute care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă organizate în subordinea acestei instituţii, care nu au venituri, pentru străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii;
  • persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
  • persoanele fizice cu venituri lunare din pensii;
  • persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;
  • personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.