Elevi de la Colegiul ”Mihai Viteazu” au descoperit ”legea lui Ohm” în Germania

Home Educație Elevi de la Colegiul ”Mihai Viteazu” au descoperit ”legea lui Ohm” în Germania
Elevi de la Colegiul ”Mihai Viteazu” au descoperit ”legea lui Ohm” în Germania

O grupă de zece elevi ai Colegiului Tehnic “Mihai Viteazu” din Vulcan a efectuat, în acest prim semestru al anului școlar 2017-2018, un stagiu de practică în Germania, stabilit prin intermediul Programului “ERASMUS +”ACȚIUNEA CHEIE 1 , VET în cadrul unui proiect intitulat “Mobilitate Erasmus pentru Stimularea Angajabilității Viitoare”.

Elevii din grupa care a efectuat deplasarea în Germania studiază programa specifică specializării de „Tehnician transporturi”, fiind în clasa a XI-a, stagiul de practică în străinătate fiind axat pe specialitatea electronică.  Dragostea de meserie a formatorului german ing. Frank Hoffleit a făcut însă ca de la noțiunile teoretice de bază ale acestei specializări (cum ar fi Legea lui Ohm sau utilizarea tehnicii de măsurare etc.) elevii să ajungă, la finalul stagiului de pregătire, să-şi poată monta singuri propriul aparat de radiorecepție pe unde scurte, iar asta într-un timp record.

Participanții la acest stagiu de pregătire ERASMUS + au învățat să utilizeze și aparatele de măsurare digitale, osciloscopul digital cu două spoturi, generatorul de semnale, trusa electricianului, stația de lipire şi o trusă cu module electronice, astfel că, după 3 săptămâni de practică, în care programul a fost de 8 ore pe zi, elevii din Vulcan au putut constata ”live” ce presupune activitatea profesională într-un atelier auto din Europa.

Avantajul noutăţilor din sfera profesională, cel al împărţirii pe grupe de câte doi elevi, dotarea deosebită a atelierului și abundența de materialele auxiliare (cabluri, conductoare, cositor ș.a.m.d.) la care se adaugă satisfacția că toate piesele realizate de elevi în Germania (jocul Knobel, o inimioară cu LED-uri pâlpâitoare, construcţii din conductoare de cupru şi chiar un aparat de radio) au putut fi luate acasă de aceștia, a făcut ca elevii să se întoarcă din stagiul de pregătire din Germania nu doar cu un bagaj consistent de noi cunoştinţe şi deprinderi utile, ci și cu satisfacția de a beneficia direct de rezultatul muncii lor.

Evident, potrivit cadrului de derulare a programelor ERASMUS + participanții au avut parte şi de zile de destindere, în cadrul cărora s-au distins vizitarea frumosului oraş Potsdam şi vizita la Parcul Filmului de la Babelsberg (un cartier al oraşului Potsdam), unde s-au putut viziona proiecţii de filme 4D, unde elevii au participat la o vânătoare virtuală de monştri și au vizitat ce mai vechi studiou de producții cinematografice din Germania. De asemenea, în vizita făcută în Capitala Germaniei, la Berlin, elevii din Vulcan și cadrele didactice însoțitoare au vizitat Bundestag-ul (Parlamentul federal al Germaniei) unde au regăsit istoria fascinantă de peste 100 de ani a acestui emblematc edificiu, distrus de două ori în Războaiele Mondiale şi renovată de trei ori. O inedită experiență s-a dovedit a fi și vizita la Muzeul Comunicaţiilor (unde se regăsesc exponate specifice din Egiptul antic până astăzi), precum și cea de la Muzeul Tehnicii (în care sunt prezentate elemente inedite de la istoria transportului pe apă, în aer şi pe uscat în peste 100 ani de istorie).

În mod evident, bagajul de cunoștințe acumulate de beneficiarii acestui proiect edducațional derulat la Colegiul Tenic ”Mihai Viteazu” din Vulcan le va fi un util ghid în viitoarea profesie, dar și în viață.