Numărul poliţiştilor hunedoreni care vor acţiona în stradă, în perioada sărbătorilor, a fost suplimentat

Numărul poliţiştilor hunedoreni care vor acţiona în stradă, în perioada următoare, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine şi siguranţă publică în perioada sezonului rece şi a sărbătorilor de iarnă.  Conducerea IPJ Hunedoara informează că, în această perioadă, poliţiştii hunedoreni vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte

Pentru ca perioada sărbătorilor de iarnă să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii hunedoreni sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Printr-un plan de măsuri specifice, conducerea I.P.J. Hunedoara a stabilit activităţi concrete în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei publice în zonele care cu  o fluenţă mare de public, precum şi în staţiunile şi localităţile cu pondere turistică şi a dispus iniţierea de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a evaziunii fiscale şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a fenomenului infracţional şi contravenţional din domeniul silvic.

De asemenea, poliţiştii, alături de celelalte instituţii ale statului sunt pregătiţi să intervină  pentru înlăturarea sau limitarea urmărilor posibilelor evenimente negative produse din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

”Poliţiştii care vor acţiona zilnic, în stradă, în această perioadă, fac parte din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţişti de poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, poliţişti  din toate structurile vor constitui o rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune. Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de orice natură, urmând a asigura ordinea publică la toate evenimentele publice specifice acestei perioade”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.