Bilanț de final de an la Asociația Niloran

Home Educație Bilanț de final de an la Asociația Niloran

Anul 2017 se apropie cu pași repezi de final, iar aceste zile sunt folosite de oamenii vrednici pentru a face bilanțul anului care se încheie. Așa stau lucrurile și la Asociația Niloran, unde activitățile dedicate tinerilor au fost substituite acum, pentru o perioadă scurtă de timp, de ultimele raportări, dar și la întocmirea bilanțului acestui an.

”Pentru noi a fost un an bun. N-aș putea spune foarte bun, dar un an bun. Este anul în care am reușit, în ciuda unui eșec de moment, să deschidem orizonturi noi, să fim prezenți și în alte județe ale țării. A fost un deziderat al nostru, iar acum vorbim despre o realitate. Așa cum am estimat, profesionalismul nostru a fost apreciat pe alte meleaguri mai mult ca la noi acasă. Este o realitate și trebuie să o spunem”, a declarat președintele Asociației Niloran, Nicu Tașcă.

Conform sursei citate, ambițiile pentru anul 2018 nu sunt deloc mai scăzute, ci dimpotrivă. ”Pentru anul 2018, ne propunem să evoluăm, să ducem lucrurile pe care le facem la un nivel superior, să depășim și alte bariere și să atingem noi culmi. Noi suntem pregătiți pentru asta. Totul e să nu ni se pună piedici mari din alte părți. Vom continua însă să facem demersuri pentru creșterea competențelor tinerilor. De altfel, noi considerăm că trebuie făcut mult pentru tineri, astfel încât și ei să poată face cât mai mult pentru noi, când va veni momentul”, a mai spus Tașcă.

În ultimii ani, Asociația Niloran a devenit o voce importantă în societatea civilă hunedoreană, în special în zona de participare publică.