Proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2018 a fost adoptat de Parlament

Home Economie Proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2018 a fost adoptat de Parlament
Proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2018 a fost adoptat de Parlament

Proiectul bugetului de stat pentru anul 2018 a fost adoptat, vineri, de plenul Parlamentului. În favoarea proiectului bugetului de stat au votat 255 parlamentari, iar 95 au fost împotrivă.

Bugetul pentru 2018 adoptat în Parlament este unul care va continua dezvoltarea României, a declarat vineri preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor.

Întrebat dacă este mulţumit de proiectul de buget pentru 2018 adoptat de Parlament, acesta a precizat: „Da, practic, suntem la finalizarea ultimei şedinţe de plen reunit al Parlamentului. S-au adoptat cele două legi – legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Am foarte mare încredere în legea bugetului, este un buget care va continua dezvoltarea României şi va continua măsurile prin care atât românii, ca şi persoane fizice, cât şi firmele din România vor avea venituri mai mari”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că Bugetul asigurărilor de stat pentru anul 2018 este unul care confirmă continuare programului de guvernare în ceea ce priveşte măsurile din domeniul social.

AGERPRES